Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Primăria şi Căminul Cultural Horodnic de Jos organizează duminică, 28 iunie, începând cu ora 13.00, la Horodnic de Jos, cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului-concurs interjudeţean de interpretare a folclorului muzical - instrumente aerofone - „Silvestru Lungoci”. Omagiind tradiţia folclorului muzical din Bucovina, cu interpreţii săi originali, repertoriul de importantă valoare stilistică şi artistică, diversitatea instrumentelor muzicale, Festivalul-concurs „Silvestru Lungoci” vizează păstrarea, promovarea şi conservarea acestor moşteniri, în mod special a celor din vatra folclorică a Rădăuţilor.
Festivalul-concurs, care aduce în atenţie instrumentele aerofone arhaice (fluier, tilincă, fluier mare, cimpoi), dar şi cele moderne (clarinet, trompetă) se desfășoară pe trei secțiuni: poliinstrumentiști (copii și maturi), monoinstrumentiști (copii și maturi) și grupuri instrumentale aerofone.
Jurizarea și festivitatea de premiere vor avea loc în aceeași zi. Invitat special în spectacol este Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, alături de care vor evolua pe scenă Grupul folcloric „Brădetul”, din Horodnic de Jos, și Fanfara „Florile Bucovinei”, din Cândești, județul Botoșani.