Clubul de Iniţiativă Literară (CIL) organizează sâmbătă, 16 mai, de la ora 15.30, o nouă şedinţă de cenaclu în „Mansarda cu poveşti”, de la Music Pub.
Întrunirea, în cadrul căreia membrii CIL vor citi proză (George Sauciuc, Florentin Haidamac, Marius Balacon, Călin Dănilă, Constantin Horbovanu, Livia Feidoras, Mircea Nanu-Muntean) şi poezie (Georgiana C. Andone, Ovidiu Donisă, Cristina Melinte, Mariana Bilic, George Mahalu, Sebastian O. Constantin, Vlad Sibechi), este închinată memoriei lui Radu Cataranciuc (19 iunie 1969 - 5 mai 2015), care şi-a început activitatea de creaţie literară la şedinţele de cenaclu ale CIL.