Biroul Informațional al Regiunii Schwaben invită publicul sucevean la o nouă seară de film germanjoi, 14 mai, la ora 18.00, la Casa Prieteniei Suceava.
Va fi prezentat filmul german „Oh Boy”, din anul 2012, în regia lui Jan Ole Gerster.
Cu filmul său de debut, Jan Ole Gerster reușește să amintească exemple cinematografice remarcabile, fără însă a le exploata: lucrările timpurii ale lui Woody Allen, filmul „After Hours” al lui Martin Scorsese, dar și filmele șvabe de la sfârșitul anilor șaizeci.
Și, în ciuda tuturor modelelor identificabile, Gerster dezvoltă o tehnică unică, pe care o păstrează de la primul și până la ultimul cadru.
Nico Fischer, în vârstă de 20 de ani, a renunțat cu ceva timp în urmă la studii. De atunci, el trăiește de la o zi la alta, hoinărește neîncetat pe străzile orașului și se minunează de oamenii din jurul lui. Niko este un observator și un ascultător căruia oamenii îi spun poveștile lor. Cu o curiozitate liniștită observă cum fac ei față cotidianului. Până într-o zi turbulentă când prietena lui îl părăsește, tatăl său îi taie alocația lunară, iar un psiholog îl diagnostichează cu „dezechilibru emoțional”. O frumusețe stranie, pe nume Julika, îl confruntă cu rănile trecutului comun, noul său vecin îi tratează inima rănită cu chiftele și în tot orașul se pare că nu mai este de găsit o cafea normală. După o astfel de zi ar trebui Niko să părăsească zona lui de confort și să-și schimbe viața? O cucerește la final pe Julika? Primește mult-așteptata ceaşcă de cafea?
Filmul, prezentat la Suceava cu sprijinul Institutului Goethe, este subtitrat în limba română, iar intrarea este liberă.