Partenerii proiectului transfrontalier trilateral cu genericul „Să ne păstrăm trecutul pentru a ne crea viitorul”, Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei, Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi (Ucraina) şi Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi (Republica Moldova), au organizat miercuri, la sediul administrativ temporar al Muzeului Bucovinei (str. Ana Ipătescu, nr. 1, etaj II) o conferinţă de presă la care au anunţat finalizarea proiectului.
„Proiectul s-a finalizat cu rezultate care contribuie la crearea şi dezvoltarea unui mediu de cooperare transfrontalieră comună”
Dr. Doina Maria Creangă, directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, managerul de proiect, a subliniat faptul că „proiectul realizat în parteneriat, care s-a derulat pe parcursul a 18 luni, şi-a atins obiectivele şi s-a finalizat cu rezultate care contribuie la crearea, dezvoltarea şi consolidarea unui mediu de cooperare transfrontalieră comună”.
Ea a mulţumit echipei de proiect şi a reamintit care au fost obiectivele şi activităţile circumscrise proiectului, referindu-se la schimburile de experienţă şi sesiunile de informare la care au participat gestionarii colecţiilor de patrimoniu cultural din cele trei instituţii muzeale partenere, la expoziţiile organizate la Suceava, Bălţi şi Cernăuţi, la munca de echipă şi fructuoasa colaborare dintre specialişti.
„Relaţiile de colaborare din cadrul echipei de proiect au devenit relaţii de prietenie”
La rândul său, Ludmila Dobrogeanu, coordonatorul de proiect din Republica Moldova, a accentuat că pe parcursul derulării proiectului „relaţiile de colaborare din cadrul echipei de proiect au devenit relaţii de prietenie”.
Ea a apreciat faptul că instituţia muzeală pe care o reprezintă a avut şansa de a fi partener în derularea acestui proiect, subliniind că astfel „Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi se înscrie ca unicul muzeu din Republica Moldova care a participat la un proiect trilateral”.
Ludmila Dobrogeanu, care s-a referit apoi la faptul că prin acest proiect muzeul din Bălţi a beneficiat de „o serie de echipamente şi aparate care prin bugetul propriu nu puteau fi achiziţionate”, şi-a exprimat speranţa că această colaborare, care s-a soldat cu rezultate palpabile, va continua.
„Tot ceea ce am făcut a fost bine şi nu trebuie să ne oprim, ci trebuie să continuăm colaborarea”
Oleg Kuchurian, coordonatorul de proiect din Ucraina (care a vorbit în limba ucraineană, avându-l ca translator pe Boreslaw Ştefan Petraşuc, preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România - Filiala Suceava), a spus că „orice lucru interesant şi inteligent are şi un final şi numai lucrurile care nu au un conţinut pot fi continuate la nesfârşit”.
El a precizat că „ucrainenii îl sărbătoresc acum pe Sf. Gheorghe, care este şi protectorul Armatei Române”, aducând în atenţie situaţia tensionată din Ucraina şi exprimându-şi încrederea că „o să învingem şi o să fie bine!”.
Oleg Kuchurian s-a referit apoi la câteva din activităţile circumscrise proiectului încheind cu concluzia că „tot ceea ce am făcut a fost bine şi nu trebuie să ne oprim, ci trebuie să continuăm colaborarea”.
Proiectul a avut un buget total de 208.500 de euro, echivalentul a 923.405 lei
Proiectul, derulat de Muzeul Bucovinei împreună cu partenerul ucrainean - Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi, partenerul moldovean - Muzeul de Istorie şi Etnografie Bălţi şi partenerul român - Consiliul Judeţean Suceava, este finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013 de către Uniunea Europeana prin Instrumentul European pentru Vecinătate şi Parteneriat şi cofinanţat de statele participante în program, având un buget total de 208.500 de euro, echivalentul a 923.405 lei.
Prin bugetul proiectului au fost achiziţionate 42 de echipamente IT, 44 de aparate de măsură şi control a condiţiilor de microclimat din depozitele de colecţii şi un sistem informatic de digitizare şi gestiune a patrimoniului muzeal cu ajutorul căruia s-au digitizat 57.632 de piese de patrimoniu şi au fost monitorizate 34.701 obiecte de patrimoniu din 24 de depozite de colecţii ale muzeelor partenere în proiect.
Patru cataloage şi un „Ghid de bune practici pentru gestionarii de colecţii privind protejarea patrimoniului cultural mobil”
Echipa de proiect a avut următoarea componenţă: Doina Maria Creangă - manager de proiect, Carmen Maria Bădăluţă - asistent manager, Ludmila Dobrogeanu şi Oleg Kuchurian - coordonatori de proiect, Elena Novac - responsabil financiar, Nataliia Diachuk - responsabil financiar şi de achiziţii, Iuliana Roşca - responsabil PR, comunicare, Tiberiu Polocoşeriu şi Valentyna Bordiyan - responsabili digitizare, prezervare şi valorificare patrimoniu, Natalia Dănilă Sandu şi Vasyl Pavliuk - responsabili schimb de experienţă, Aurel Prepeliuc - responsabil cu valorificarea patrimoniului, Dana Elena Sandu - responsabil achiziţii, Dan Cotoc - conducător auto.
În cadrul proiectului au fost realizate patru cataloage ilustrate care vizează portul popular, mobilierul, textilele de interior şi ceramica din colecţiile de etnografie ale muzeelor din Suceava, Cernăuţi şi Bălţi (care totalizează 12.000 de exemplare) şi a fost elaborat un „Ghid de bune practici pentru gestionarii de colecţii privind protejarea patrimoniului cultural mobil”.