Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM) organizează sâmbătă, 28 martie, la ora 18.00, la Casa de Cultură din municipiul Suceava (Sala mică), o întâlnire care are ca scop înfiinţarea organizaţiei ANRM Suceava.
ANRM, aşa cum informează pe pagina web oficială, „are ca obiectiv readucerea României pe cursul său firesc prin revenirea la monarhia constituţională, cu actuala Casă Regală a României, nu din nostalgie, ci din respect pentru adevărul istoric și, mai ales, ca o investiţie de viitor”.
„Suntem Alianţă - se precizează în continuare - pentru că alături de noi sunt oameni din toate provinciile istorice ale României actuale, promotori ai ideii monarhiste de toate vârstele şi mai ales tineri, care au înțeles că numai monarhia constituţională poate să servească această țară frumoasă dar vitregită”.
Ca structură a societăţii civile, ANRM nu este afiliată nici unei tabere politice, fiind „deschisă membrilor şi simpatizanţilor tuturor partidelor şi celor care nu sunt membri de partid sau nu au vreo afiliere ideologică, atât timp cât aceştia au acelaşi crez comun privind monarhia constituțională”.
ANRM are şi un proiect de Constituţie monarhică pe care doreşte să o facă cunoscută opiniei publice.