Muzeul de Ştiinţele Naturii din municipiul Suceava prezintă, în intervalul 23 februarie - 14 martie, expoziţia cu genericul „Interferenţe etnografice”, expoziţie care va fi vernisată luni, 23 februarie, la ora 11.00.
Expoziţia este realizată în cadrul proiectului „Să ne păstrăm trecutul pentru a ne crea viitorul”, finanţat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat şi cofinanţat de statele participante în program.
Proiectul este derulat de Muzeul Bucovinei Suceava, Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai Cernăuţi (Ucraina), Muzeul de Istorie şi Etnografie Bălţi (Republica Moldova) şi Consiliul Judeţean Suceava în cadrul Programului Operaţional Comun România - Ucraina - Republica Moldova 2007-2013.