Cea mai frumoasă expoziţie Radu Bercea

Un genial portret al Poetului Nepereche

La Gura Humorului, spiritul tutelar al culturii române a fost omagiat printr-o splendidă expoziţie de pictură decoart, pe care Radu Bercea a închinat-o memoriei lui Eminescu. Extrem de cerebrală, cu o inspirată simbolistică explicită, în care Soarele şi Luna, dubla lume pământească şi zborul, ca expresie a libertăţii astrale, dar redat ba catarg, ba rădăcină, ba pasăre, sunt trăite de pictor drept coordonate eminesciene fundamentale. Există în expoziţie şi un portret al lui Mihai Eminescu, făcut de Radu Bercea, dar expoziţia, în întregul ei, reprezintă un genial portret al Poetului Nepereche, deci al operei sale.

Pe 15 ianuarie, fiecare cu „eminescuţul” său

Poetul Vasile Ursachi observase, cu mult bun-simţ, că, în fiecare an, pe 15 ianuarie, memoria spiritului nostru tutelar este luată în deşert, printr-o puzderie de manifestări mărunte. Pe 15 ianuarie, fiecare, cu „eminescuţul” său, pe care-l scoate grabnic din debara, calcă pe sufletul lui Eminescu, spunea, cândva, Vasile Ursachi. Şi cam la fel s-a întâmplat şi la Gura Humorului, în faţa unui public numeros şi de o tulburătoare frumuseţe: doar Eminescu n-a fost retrăit şi doar expoziţia închinată memoriei lui nu a fost supusă atenţiei, memoria fiind folosită doar pentru straşnice lustruiri de sine. E păcat că în judeţul acesta, din care se trag străbunicii, bunicii şi părinţii lui Eminescu, nu se coordonează energiile pentru închinările şi cuvenite, şi necesare, care să poziţioneze Suceava în geografia spiritualităţii naţionale, şi nu în statul caraghios de remorcă a Botoşanilor.

Am ascultat, la Gura Humorului, câteva discursuri inteligente rostite de Constantin Cernica, Maica Elena Simionovici, Constantin Logigan, Dorina Leizeriuc.

Radu Bercea, închinându-se memoriei lui Eminescu

Pictorul Radu Bercea este conştient de faptul că expoziţia închinată memoriei lui Eminescu reprezintă cea mai valoroasă expoziţie a sa. Numai că Radu Bercea, delicat ca o floare, veşnic flămând şi însetat de lumină, şi mai ales după ce i s-au rupt de pe suflet lanţurile grele ale prigoanei bolşevice, preferă, cu înţelepciune, să se lase judecat de vremuri. Se încredinţează vremurilor cu o inconfundabilă nobleţe prin creaţie, iar Eminescu, de dincolo de Soare, de Lună şi de Cer, cu siguranţă că-i aude şi-i preţuieşte închinarea.

Ion Drăguşanul