Actorul şi umoristul Constantin Tiron, din Câmpulung Moldovenesc, care cu numai zece zile în urmă a obţinut Marele Premiu la ediţia din acest an a Festivalului de Creaţie şi Interpretare a Cântecului Satirico - Umoristic „Iaşii în carnaval”, a primit sâmbătă, pe scena Casei de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găeşti, Premiul I la secţiunea Interpretare a celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului Naţional de Umor Popular „Povestea Vorbei”.
La festivalul la care Constantin Tiron a reprezentat judeţul Suceava s-au prezentat formaţii şi interpreţi din judeţele Arad, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Mehedinţi, Sălaj, Sibiu, Dâmboviţa, dar şi din municipiul Bucureşti şi din Republica Moldova.
Festivalul, organizat de Primăria şi Consiliul Local Găeşti şi Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, a debutat cu o paradă a umoriştilor şi s-a încheiat cu o reprezentaţie susţinută de Alexandru Arşinel (care a fost preşedintele juriului) şi Stela Popescu.
Constantin Tiron a prezentat în concurs un monolog („Ca la Tănase”) pentru care a primit felicitările juriului.