Două dintre activităţile circumscrise proiectului „Bucovina unită prin limba şi tradiţiile ei” (proiect cultural derulat în perioada 1 iulie - 30 noiembrie a.c. de Asociația Forumul Bucovinenilor de Pretutindeni cu finanţare de la Ministerul Afacerilor Externe - Departamentul pentru Relația cu Românii de Pretutindeni) au ajuns la final.
„Recrutarea și selecția de noi soliști și dansatori pentru Grupul comun <Bucovineanca>”
Este vorba de activitatea care vizează „Recrutarea și selecția de noi soliști și dansatori pentru Grupul comun <Bucovineanca>”, care a avut ca perioadă de desfăşurare intervalul 30 iulie - 15 august a.c., şi de activitatea „Învățarea de noi dansuri și cântece tradiționale bucovinene <Hai la joc și voie bună>”, derulată în perioada 1-18 august a.c.
Aşa cum aflăm de la secretarul general al Forumului Bucovinenilor de Pretutindeni, Gheorghe Hreniuc, care este managerul de proiect, selecțiile pentru Grupul comun „Bucovineanca” s-au făcut în oraşul Cernăuți şi în satele Dinăuți (din raionul Noua Sulița), Horbova, Toporăuți, Herța, Mihureni (din raionul Herța) și Suceveni (din raionul Hliboca).
„Te încântă vizual și te încarcă emoțional - spune Gheorghe Hreniuc - imaginea unei scene de copii, din zone diferite, vârste diferite, îmbrăcați în costume populare în culori și modele variate, a căror dorință este să cânte și să danseze împreună cu soliști și dansatori din România și nu numai. Cea mai mare dorință a acestor tineri români din regiunea Cernăuți este de a-și face prieteni în România și de a participa la primul turneu al formației transfrontaliere <Bucovineanca>”.
„Învățarea de noi dansuri și cântece tradiționale bucovinene <Hai la joc și voie bună>”
Pentru cealaltă activitate, echipa de management a proiectului a contactat persoane cunoscătoare ale tradițiilor satului bucovinean, invitându-le să prezinte tinerilor cântece și jocuri populare strămoșești. După un program bine stabilit, colaboratorii din regiunea Cernăuți au lucrat împreună cu partenerii lor din județul Suceava pentru a dobândi deprinderile corecte în a interpreta cântecele și dansurile populare din Bucovina.
În vederea realizării unor turnee și spectacole, în țară și în străinătate, echipa Forumului Bucovinenilor de Pretutindeni se va ocupa de promovarea intensă a formației și pregătirea performantă a acesteia.
„Colaborarea și spiritul de echipă în preluarea și transmiterea elementelor specifice de folclor muzical și coregrafic din satele bucovinene - spune Gheorghe Hreniuc - şi încurajarea tineretului din comunitățile românești din nordul Bucovinei prin implicarea acestuia în formația artistică <Bucovineanca> va fi un exemplu pozitiv pentru alţi tineri, determinându-i să se implice în promovarea limbii, culturii și tradițiilor românești”.