În Pasul Mestecăniş s-a încheiat duminică cea de-a III-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Pictură şi Desen „Iacobeni - particularităţi imagistice”, proiect organizat şi derulat în intervalul 1-10 august a.c., de Asociaţia „Artă şi Educaţie - Liviu Suhar”, în parteneriat cu Primăria Iacobeni.
Ediţia din acest an a simpozionului („care nu este doar o simplă tabără”, aşa cum accentuează maestrul Liviu Suhar, iniţiatorul şi principalul organizator al acestei acţiuni) a reunit artişti de calibru, care au realizat o nouă serie de lucrări care va completa colecţiile asociaţiei şi ale Primăriei Iacobeni, lucrări care vor fi puse în valoare în viitoarea Casă Naţională, care se află în curs de finalizare.
Alături de maestrul Liviu Suhar şi de soţia sa Ileana, au participat la această tabăra creativă artiştii plastici Cornel Ailincăi (Cluj-Napoca), Valentin Sava (Iaşi), Liviu Nedelcu (Focşani), Dumitru Bostan şi Lucian Tudorache (Piatra Neamţ), Eugen Dornescu (Sibiu), Marilena Murariu, Cela şi Costin Neamţu (Bucureşti), Dacian Andoni şi Constantin Catargiu (Timişoara), Dumitru Rusu, Niculai Moroşan, Oana Ruxandra Hrişcă şi Ana Maria Ovadiuc (Suceava), precum şi doi pictori veniţi din Polonia (prin prezenţa cărora manifestarea a devenit de nivel internaţional), Serge Vasilendiuc şi Mariusz Drohomirecki.
„Constituirea unei colecţii de pictură contemporană românească, în care să se regăsească ecourile imagistice ale locului”
Sâmbătă, zi în care Oana Ruxandra Hrişcă şi-a aniversat ziua de naştere, însoţindu-i pe soţul său, Cristi Creangă, şi pe fetiţa lor, Ana, am descins pe platoul Mestecăniş, acolo unde, în căsuţele din complexul Pensiunii „Luceafărul”, erau găzduiţi artiştii participanţi ai ediţiei din acest an.
Artişti care tocmai îşi finalizau lucrările înainte de sărbătorirea aniversării colegei lor şi de momentul festiv de închidere a taberei.
Din discuţia pe care am avut-o cu maestrul Liviu Suhar, care de câţiva ani a înfiinţat Asociaţia „Artă şi Educaţie” care-i circumscrie numele, asociaţie prin care derulează acest proiect cu susţinerea Primăriei Iacobeni (şi trebuie să spunem concret, cu implicarea energică şi dăruirea primarului Angelica Fădor), am reţinut faptul că ideea fundamentală a acestor acţiuni vizează „constituirea unei colecţii de pictură contemporană românească, în care să se regăsească ecourile imagistice ale locului”.
„Este - aşa cum a subliniat maestrul Liviu Suhar, care este originar din Iacobeni - o formă de popularizare a zonei, lucrările realizate în ediţiile de până acum, cca. 40-50 de tablouri, fiind păstrate în colecţiile asociaţiei şi ale Primăriei Iacobeni, în aşteptarea finalizării Casei Naţionale”.
Desigur că selecţia participanţilor este la îndemâna maestrului, care spune că se ghidează „după considerente strict profesionale”, optând pentru „oameni instruiţi, talentaţi şi serioşi, integraţi în sistemul de educaţie, artişti care au simţul responsabilităţii, dar şi un evident spirit civic”, oameni care „înţeleg misiunea şi scopul acestor întâlniri”.
Simpla trecere în revistă a participanţilor este edificatoare
Simpla trecere în revistă a participanţilor este edificatoare. Dacă prof. univ. dr. Cornel Ailincăi este directorul programelor de master de la Universitatea de Arte şi Design din Cluj-Napoca şi autorul unei lucrări de referinţă cu titlul „Introducere în gramatica limbajului vizual”, conf. univ. dr. Valentin Sava este directorul Departamentului Arte Plastice, din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi.
Liviu Nedelcu, din Focşani (unul din premianţii „Voroneţianei” de la Suceava), este „un artist care pendulează între un gestualism abstract şi o figuraţie cu aluzie sacră, condensată în câmpurile abstracte”, pictorul Dumitru Bostan este unul dintre prietenii artiştilor suceveni invitat la taberele de creaţie din zonă, iar sculptorul Lucian Tudorache (profesor la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamţ) s-a remarcat recent ca autor al bustului de bronz al lui Mihai Eminescu, dezvelit în luna ianuarie anul acesta în faţa Bibliotecii nemţene „G.T. Kirileanu”.
Pictorul şi graficianul Eugen Dornescu (fost student la Iaşi al maestrului Dan Hatmanu) este profesor la Liceul de Artă din Sibiu, iar Marilena Murariu este una dintre cele mai îndrăzneţe şi mai nonconformiste artiste contemporane, iar pentru edificare sugerez doar două titluri de expoziţii: „Despre Elena în general” (cu Elena Ceauşescu şi Elena Udrea) şi „Show - off, of, of!” (cu figuri de politicieni incompatibili şi alţi actanţi aparent apolitici).
Cela şi Costin Neamţu au venit în zonă cu o dublă misiune artistică. Cela Neamţu expune de câteva zile pe simezele City Gallery, din incinta Shopping City Suceava, alături de alte artiste tapisere, în fabuloasa expoziţie de tapiserie haute-lisse cu genericul „Clasic şi modern - tehnici ale tapiseriei parietale”, iar la Pasul Mestecăniş, împreună cu maestrul Costin, „uniţi prin nume, dar diferiţi prin renume”, au imprimat rafinament întâlnirii.
„Pictorii fac parte din categoria fericiţilor sorţii”
Constantin Catargiu, cu origini în Păltinoasa, stabilit la Timişoara, a venit cu un alt timişorean, Dacian Andoni, conf. univ. dr. la Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Vest.
Serge Vasilendiuc, un basarabean originar din Bălţi, stabilit la Cracovia de doisprezece ani (fost student al profesorului Suhar), a înfiinţat cu câţiva ani în urmă Grupul Kroma, din care face parte şi Mariusz Drohomirecki (un artist care-şi face zilnic câte un autoportret), căruia, ca urmare a participării la simpozionul de anul trecut, maestrul Liviu Suhar i-a editat un album, un „Jurnal de tabără”, ilustrat cu fotografii şi cu desenele sugestive creionate de Mariusz.
Sucevenii Dumitru Rusu, Niculai Moroşan (Moro), Oana Ruxandra Hrişcă şi Ana Maria Ovadiuc (AMO) au avut la rândul lor o contribuţie substanţială în această tabără. Aş semnala doar lucrarea-protest a lui Moro, care vizează groapa de gunoi de pe Mestecăniş, sau cele două portrete de copii semnate de AMO, „Basmaua minune” şi „Micul rapsod”.
Seara de sâmbătă, în care a fost sărbătorită Oana Ruxandra Hrişcă, a fost şi momentul în care, după ce primarul Angelica Fădor le-a mulţumit artiştilor pentru creaţiile realizate, au fost conferite de către maestrul Liviu Suhar „Diplomele de participare”.
„Pictorii - aşa cum scrie profesorul Suhar în lucrarea „Glose în labirintul artelor vizuale” - fac parte din categoria fericiţilor sorţii. Ei au privilegiul hărăzit de Parce la venirea în această lume de a se bucura de talentul pus în talerul balanţei, care favorizează bucuria şi libertatea de a privi realitatea cu detaşare şi de a o reprezenta interpretând-o”.
Alături de ei avem şansa de a ne bucura şi noi.