Ansamblul folcloric ,,Pădurețul”, al Școlii Gimnaziale Pârteștii de Sus, a participat, în perioada 5 - 8 iunie a.c., la Festivalul dansului organizat de Primăria Rybnik, din Polonia.
Aşa cum aflăm de la directorul şcolii, prof. Anton Marcel Cojocar Sahlean, deplasarea a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Primăria Comunei Cacica, comună înfrățită cu orașul Rybnik.
Delegația bucovinenilor a fost formată din 24 de elevi, membri ai ansamblului, cinci cadre didactice și patru salariați ai primăriei.
Ansamblul folcloric ,,Pădurețul”, care a prezentat, într-o ținută artistică exemplară, dansuri și melodii populare din Bucovina, specifice localității Pârteștii de Sus, a fost răsplătit cu aplauze de către spectatori, iar juriul festivalului i-a acordat, pentru prestația deosebită, Premiul special și Trofeul festivalului.
Perioada șederii în Polonia a fost pentru întreaga delegație o minivacanță de vis, oficialitățile din Districtul Rybnic organizând activități educative împreună cu elevii polonezi, vizite la școli, instituții culturale, biserici, precum şi vizitarea vestitei mine de sare de la Wieliczka.
Cu acest prilej a fost semnat un nou acord de înfrățire între Primăria Rybnik și Primăria Comunei Cacica.