Sala de festivităţi a Muzeului de Ştiinţele Naturii din municipiul Suceava găzduieşte, în zilele de 7-8 mai, cea de-a XXI-a ediţie a Simpozionului naţional „Artă şi civilizaţie medievală”, organizat de Muzeul Bucovinei Suceava.
În acest an, simpozionul este dedicat lucrărilor de restaurare şi punere în valoare a Cetăţii de Scaun a Sucevei, fiind prezentate şi discutate contribuţiile specialiştilor pe această temă.
În cadrul simpozionului se va organiza o masă rotundă cu tema „Cetatea de Scaun a Sucevei - comentarii istoriografice şi perspective contemporane privind valorificarea muzeografică a monumentului medieval”. Participă specialişti din Iaşi, Vaslui, Roman, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Sibiu şi Suceava.