Medieval Praxis, o asociaţie cu o bogată experienţă în pregătirea de evenimente cultural-artistice şi educative, organizează, în perioada iunie-septembrie a.c., în serii de câte o săptămână, cea de-a VI-a ediţie a Taberei Medievale pentru Copii.
Dacă ediţiile anterioare, la care au participat în total 650 de copii, s-au desfăşurat la Cabana Postăvarul şi în zona Culoarului Rucăr-Bran, ediţia din acest an va avea ca locaţie Pensiunea „Valea cu Struţi”, din satul Şirnea (primul sat turistic din România), comuna Fundata, judeţul Braşov, cu privelişte spre Masivul Bucegi şi Piatra Craiului.
În Tabăra Medievală se pot înscrie copii cu vârste cuprinse între 5-16 ani, seriile de o săptămână începând să se deruleze din data de 6 iulie a.c.
Costul de participare este de 1.550 de lei/copil, iar activităţile, care se desfăşoară cu instructori profesionişti, sunt diverse şi atractive (ateliere de spadă, tir cu arcul, improvizaţie - teatru, realizarea manuală a hârtiei, dar şi excursii şi drumeţii, seri de tabără şi ceremonii de învestire).
Condiţiile de cazare sunt de trei copiii în cameră, cu baie proprie.
„Dorim să le oferim copiilor - spun organizatorii - o vacanţă de neuitat, iar pentru aceasta ne vom întoarce în spaţiul încărcat de istorie al Ţării Bârsei. Ne vom apropia de spiritul şi cunoaşterea Evului Mediu prin intermediul atelierelor, poveştilor, jocurilor interactive şi ne vom relaxa făcând drumeţii prin minunatele împrejurimi ale taberei”.
Informaţii suplimentare şi înscriere pe site-ul www.tabara-medievala.ro.