Asociaţia Tinerilor pentru România (ATPR), care derulează proiectul național „Pe calea succesului”, organizează luni, 3 martie, începând cu ora 18.00, la Librăria Cărturești din incinta Iulius Mall Suceava, în colaborare cu Consiliul Județean al Elevilor Suceava, o întâlnire cu jurnalistul Alina Mihăescu.
ATPR, organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2013, care are ca obiective majore promovarea tinerilor în mediul social, economic şi educațional, precum şi responsabilizarea acestora cu privire la viaţa şi rolul pe care îl au în familie, şcoală şi societate, derulează proiectul „Pe calea succesului” în opt oraşe din ţară.
Prin acest demers, ATPR şi-a propus să promoveze reperele de succes locale şi să-i inspire pe tineri cu privire la modul în care aceştia pot cântări succesul, valoarea şi oamenii.