În perioada 1-2 martie, în comuna-muzeu Ciocăneşti se desfăşoară cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate.
După sfinţirea Aşezământului Polivalent al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Ciocăneşti, programată a avea loc la ora 9.30, începând cu ora 11.00, la Casa de Cultură „Florin Gheucă” este programată deschiderea festivalului şi vernisajul Expoziţiei naţionale de ouă încondeiate (cu vânzare), urmat de Slujba de sfinţire a noii locaţii a Muzeului Naţional al Ouălor Încondeiate cu participarea corului bisericii din lemn din satul Botoş.
Tot Casa de Cultură „Florin Gheucă” va găzdui Expoziţia-concurs de lăzi de zestre din Bucovina, simpozionul “Mărţişorul - Origine şi Semnificaţie” şi lansarea cărţilor „Ouăle încondeiate - Simbol şi tradiţie“, autor Viorica Carciga, „Ouă încondeiate din zonele etnografice Botoşani şi Câmpulung Moldovenesc”, autor Angela Paveliuc Olariu, “Arhitectura Populară Bucovineană”, scrisă de muzeograful Mihai Camilar, primul volum “Oul, simbol şi artă” al amplei lucrări „Istorii şi poveşti din Ciocăneşti” a lui Paul Braşcanu, şi „Muzeul Oului Vama – Bucovina”.
Programul zilei de sâmbătă mai include vizionarea filmului documentar “Simbolistica motivelor ornamentale de pe ouăle încondeiate” - producţie TVR, o prezentare de carte religioasă foarte veche realizată de Andrei Avram şi prezentarea de mărţişoare desenate pe ouă de caricaturistul Ovidiu Ambrozie Bortă (BOA).
„Tradiţie - Valoare Sacră”
Ediţia a II-a a Concursului Interjudeţean „Tradiţie - Valoare Sacră” va reuni la Şcoala Gimnazială Ciocăneşti pe cei mai buni copii încondeietori de ouă din întreaga ţară. Concursul se desfăşoară pe trei secţiuni: ouă încondeiate, cusături tradiţionale şi obiceiuri pascale.
Aşa cum am aflat de la organizatori, de la ediţia din acest an nu vor lipsi nici concursul “Cele mai frumoase coşuri pascale” şi competiţia gastronomică “Lăsata secului”. În prima zi, momentele folclorice vor fi asigurate de Taraful „Ionică Ţaran” şi Ansamblul „Bistriţa Aurie“ din Ciocăneşti.
După festivitatea de premiere a concursurilor organizate în prima zi va avea loc “Hora meşterilor populari”, printre invitaţi numărându-se Orchestra „Rapsozii Câmpulungului” şi soliştii Sofia Vicoveanca şi Dorica Raţiu.
Duminică, 2 martie, zi dedicată folclorului
Duminică, 2 martie, după Sfânta Liturghie oficiată la bisericile şi schiturile din comună, vor putea fi vizitate de cei care nu au reuşit să facă acest lucru în prima zi Expoziţia naţională de ouă încondeiate şi Expoziţia de lăzi de zestre.
După-amiază, în cadrul spectacolului folcloric vor evolua Dorica Raţiu şi Pamfil Roată, Orchestra Populară „Rapsozii Botoşanilor” cu soliştii Daniela Condurache, Cornelia Ciobanu, Elena Mândrescu, Laura Ştefănescu, Dan Doboş, Petronela Rusu, Constantin Petrescu, seara încheindu-se cu folclor maramureşean cu Ionuţ Sidău.
Organizatorii ediţiei din acest an a Festivalului Ouălor Încondeiate sunt Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria, Consiliul Local şi Şcoala Gimnazială Ciocăneşti.