Muzeul de Ştiinţele Naturii Suceava prezintă,în perioada 13 februarie-15 martie a.c., expoziţia temporară cu genericul „Legendele cristalelor - Cuarţul”.
Materialul prezentat în expoziţie aparţine Colecţiei de Mineralogie a muzeului sucevean şi aduce în faţa publicului vizitator o parte dintre cele mai frumoase cristale de cuarţ, combinaţii ale acestora cu alte minerale, precum şi diverse varietăţi de cuarţ (ametist, cuarţ roz, ochi de tigru, aventurin, carneol, agat).
Majoritatea eşantioanelor minerale provin din cea mai bogată zonă mineralogică a României, Maramureş (Cavnic, Herja, Baia Sprie, Băiuţ), dar şi de pe alte meridiane, din Brazilia (Minas Gerais).
Este prezentată totodată şi donaţia colecţionarului pasionat de cristale Ionel Rozei.
O parte importantă a materialului expoziţional este concretizată prin etalarea grafică a conţinutului ştiinţific referitor la proprietăţile fizice, chimice, locul de colectare al mineralelor, precum şi utilizările acestora.
Vizitatorii pot achiziţiona din standul muzeului mărţişoare din pietre semipreţioase, prezentate pe zodii, bijuterii, colecţii de minerale, obiecte ornamentale.
Program de vizitare: luni 9.00-16.00, marţi-duminică 9.00-17.00.