Consemnări inedite despre haiducul Coroi, în memoriile unui fost plutonier de poliţie

Nicolae Sergiu Coclici, în vârstă de 65 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, ne-a adus la redacţie, cu câteva zile în urmă, un exemplar dactilografiat al memoriilor tatălui său, Aurelian Coclici, fost plutonier de poliţie, care conţine consemnări inedite despre Gheorghe Coroi, ultimul haiduc din România interbelică.

Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” „pentru devotamentul şi priceperea arătată în războiul contra Rusiei Sovietice în anul 1941”

Aurelian Coclici (17 septembrie1906 - 14 aprilie 1989), originar din Mitocu Dragomirnei, a absolvit cursurile de ofiţeri de poliţie la Şcoala de Jandarmi - Centrul de Instrucţie Profesională Oradea, în perioada 1 octombrie 1934 - 15 iunie 1935, şi a activat, cu gradul de plutonier, în cadrul Legiunii de Jandarmi Dorohoi, fiind repartizat (până la trecerea sa în rezervă, în anul 1947) la câteva posturi de jandarmi din nord-estul ţării.

În anul 1942 i s-a conferit de Ministerul Apărării Naţionale Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” cu spade, clasa a II-a, „pentru devotamentul şi priceperea arătată în războiul contra Rusiei Sovietice în anul 1941”.

Faptul că a fost decorat pentru modul în care a acţionat împotriva ruşilor a făcut ca însemnările sale să nu poată fi scoase la lumină în perioada regimului comunist, iar odată cu decesul său, survenit în primăvara anului 1989, acestea au rămas ascunse de ochii membrilor familiei.

Mult mai târziu, unul dintre fiii săi, Nicolae Sergiu Coclici (care a lucrat în proiectare şi a fost, până la pensionare, lider de sindicat la Fabrica „Montana” din Câmpulung Moldovenesc), a găsit memoriile într-un dosar care cuprinde 68 de file dactilografiate.

Gheorghe Coroi, haiducul din codrii Gurandei

Cea mai mare parte a memoriilor lui Aurelian Coclici conţin informaţii absolut inedite despre Gheorghe Coroi, din anii 1941-1942, deci după eliberarea acestuia din închisoare, perioadă albă în biografia haiducului, din care nu au apărut informaţii certificate până acum.

Gheorghe Coroi (1910 ? - 1979 ?), haiducul din codrii Gurandei care a condus cea mai temută bandă din România Mare, pentru prinderea căruia s-au întreprins campanii care au mobilizat efective importante, a fost prins şi întemniţat în anul 1933, iar procesul său, care a avut loc la Bacău, între anii 1935-1936, a fost etichetat de presa vremii ca fiind „cel mai mare proces din Moldova”, cumulând (aşa cum scrie un gazetar cu statut de „trimis special”) „douăsprezece dosare, fiecare de câte 500 de pagini, în total deci 6.000 de pagini, aproape 50 de acuzaţi, 500 de martori, 200 de părţi civile, 40 de avocaţi”.

Când Coroi şi ceata sa de 32 de complici şi 15 gazde au fost aduşi la Tribunal, întregul oraş le-a ieşit în întâmpinare.

Pe data de 8 decembrie 1936 s-a dat verdictul, iar Coroi a fost condamnat la patru ani de închisoare.

Până acum nu se știa nimic sigur despre ce a făcut Gheorghe Coroi după ce a ieșit din închisoare

Toate informaţiile ulterioare eliberării sunt de genul „se spune” sau „se zvoneşte”. Până acum nu se știa nimic sigur despre ce a făcut Gheorghe Coroi după ce a ieșit din închisoare.

„Trimisul special” la procesul haiducului, care s-a interesat în continuare de situaţia lui, spune că după eliberare acesta s-a însurat la Bacău cu iubita sa, Adela, „în cârciuma pe care şi-o deschisese la marginea oraşului”.

Iată însă ce scrie în memoriile sale plutonierul Aurelian Coclici, care conturează clar contextul întâlnirii sale cu Coroi, în luna august a anului 1941, cam la două, trei săptămâni după începerea războiului, când funcţiona „la postul de cordon nou înfiinţat la Hilişeul Vîrnav, lângă comuna Pomîrla - Dorohoi”: „Eram în cancelaria postului, lucram ceva la nişte registre, iar restul jandarmilor erau prin bucătărie, pregăteau ceva de mâncare. Cum stăteam la birou văd că apare în curtea postului un individ de statură mijlocie, cu pălărie verde pe cap, iar pe mâna stângă ţinea o armă militară de curea. Cum în ziua aceea era cald şi frumos, toate uşile şi ferestrele erau deschise şi jandarmii lucrau ceva pe la bucătărie, individul bate în uşorul uşii, eu îi răspund <Intră!>, iar numitul trece pragul, dă bună ziua şi întinde mâna peste birou, cu care ocazie se prezintă cu cuvintele: <Coroi, fostul bandit>”.

În anii 1940-1941 Coroi era agent secret la Compania de grăniceri Mihăileni

Reproducând cuvintele lui Coroi, în urma câtorva întâlniri succesive, plutonierul Aurelian Coclici deschide zăgazul unui şuvoi de informaţii, notând cu acribie zile, ore, locuri şi nume de persoane, care scanează întâmplări şi situaţii în care Coroi este personajul principal.

Potrivit „fostului bandit” (aşa cum singur s-a prezentat), în anii 1940-1941, „când acest teritoriu a fost ocupat de ruşi, am fost agent secret la Compania de grăniceri Mihăileni, cu misiunea de a trece frontiera de la Mihăileni în teritoriul ocupat până la Cernăuţi, cu care ocazie furnizam diferite informaţii în legătură cu mişcările de trupe ruseşti, felul cum se poartă autorităţile administrative cu populaţia etc.”

Pentru acest lucru, aşa cum scrie Aurelian Coclici, Coroi primea, de la Compania de grăniceri Mihăileni, „un salariu lunar de 5.000 de lei”.

Ca urmare a colaborării sale cu Coroi, plutonierul Aurelian Coclici l-a prins pe criminalul Gheorghe Ursulică, din satul Pasat, comuna Buda, un fost tovarăş de-al lui Coroi, pe care chiar acesta l-a denunţat.

„Dle şef - consemnează plutonierul în memoriile sale declaraţia haiducului - am făcut fapte mari în viaţa mea, dar crime nu am făcut, şi pentru aceasta vă rog să luaţi măsuri contra lui Ursulică şi să-l daţi în judecată pentru triplă crimă de omor”.

„Coroi era capabil de orice”

Coroi dispărea şi revenea în sat continuând să se comporte după bunul său plac (deşi i-a fost confiscată arma a apărut sfidător cu alta, escroca şi şantaja gospodarii de la care împrumuta bani şi nu-i mai dădea înapoi), fapte care l-au determinat pe plutonier să-l aresteze şi să-l predea pentru cercetări.

Coroi însă a reuşit să scape, iar plutonierul dezamăgit nota următoarele: „Ne luptam pe atunci noi jandarmii cu toţi răufăcătorii, noi îi urmăream şi-i pândeam, îi trimiteam în justiţie, iar avocaţii pe atunci luau bani grei şi-i puneau în libertate ca să poată fura mereu şi să se judece pe din afară. Deci, legea este o vacă de muls, jandarmul o paşte, judecătorul o ţine şi avocatul o mulge. Asta-i lozinca!”.

Cât despre Coroi, la finalul memoriilor sale plutonierul Aurelian Coclici scrie că „acest tâlhar, după ce a simţit că Tribunalul Dorohoi l-a pedepsit în contumacie cu patru ani de închisoare şi auzind că-l urmăresc organele de jandarmerie şi poliţie, a şters-o din judeţ”.

Cineva i-a spus apoi că Gheorghe Coroi a lucrat ca şef de echipă pe şantierul CFR din Perşani, iar după armistiţiu „Coroi era în Securitate cu gradul de maior, umblând prin munţii Bucovinei şi munţii Neamţului după partizani”.

„Până la urmă - încheie el - am auzit că Coroi lucra pentru Comitetul Central. Dacă ar fi fost aşa nu ştiu. Nu pot să afirm precis. Dar totuşi s-ar putea, căci Coroi era capabil de orice”.

„Tatăl meu a fost pentru mine un exemplu de urmat”

Câmpulungeanul Nicolae Sergiu Coclici este convins că memoriile tatălui său ar putea trezi interesul istoricilor şi s-ar cuveni publicate. Publicarea ar fi totodată un omagiu adus memoriei plutonierul Aurelian Coclici, care şi-a făcut datoria şi nu degeaba a fost decorat cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă”. „Tatăl meu - spune el - a fost pentru mine un exemplu demn de urmat. De la el am învăţat să fiu cinstit, demn şi vertical”.