Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema „Istoria aurului - Tetraevangheliarul de la Hurezi”.
Moneda din aur, cu valoarea nominală de 10 lei, are greutatea de 1,224 grame
Moneda din aur, cu diametrul de 13,92 mm şi greutatea de 1,224 grame, prezintă pe avers un fragment din icoana Învierii Domnului (redată prin scena Pogorârii la iad, aşa cum este reprezentată pe ferecătura Tetraevangheliarului de la Hurezi), valoarea nominală de 10 lei, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României şi anul de emisiune 2013.
Reversul monedei redă portretul şi numele domnitorului Constantin Brâncoveanu, biserica mare, foişorul şi paraclisul mănăstirii Hurezi, tetraevangheliarul dăruit mănăstirii de către domnitor şi inscripţia în arc de cerc „TETRAEVANGHELIARUL DE LA HUREZI”.
Tirajul emisiuni numismatice este de 500 de exemplare
Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului şi a casierului central ai BNR.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 de exemplare, iar preţul de vânzare (exclusiv TVA) pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare, este de 310 lei.
Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României, iar lansarea lor în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.