La Librăria Cărtureşti, din incinta Iulius Mall Suceava, va avea loc duminică, 29 decembrie, lansarea cărţii intitulate „To be or not Toby”, semnată de Sebastian Crăciun, elev la Şcoala Gimnazială Nr. 3 „Bogdan Vodă”, din Câmpulung Moldovenesc.
Evenimentul vă propune o întâlnire cu lumea minunată a unui copil special, un copil cu un suflet mare cât să cuprindă toate inimile dumneavoastră.
Alături de prietenul și poetul Sorin Poclitaru, Sebastian Crăciun, a cărui copilărie este umbrită de o cruntă boală (tetrapareză spastică), îşi va lansa volumul prin vânzarea căruia se vor acoperi costurile unei intervenţii chirurgicale, care se va efectua la o clinică din Chişinău.
Sebastian (Seby) doreşte din tot sufletul să învingă boala şi să se bucure de copilărie, de viaţă, alături de fraţii, părinţii şi colegii de şcoală.