Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava va găzdui marţi, 5 noiembrie, începând cu ora 16.00, o nouă şedinţă de lucru a Cenaclului literar „Mihail Iordache” al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB).
Aşa cum ne-a anunţat scriitorul Ion Cozmei, preşedintele cenaclului literar sucevean, vor citi scriitorii rădăuţeni Vichentie Nicolaiciuc (proză) şi Tatiana Lungoci (poezie).
Discuţiile vor fi purtate de criticul literar Rodica Mureşan şi poeta Carmen Veronica Steiciuc, preşedintele SSB. Moderatori: Ion Cozmei şi Adrian Popovici - secretarul cenaclului.