La Talcioc Cultural se desfășoară joi, 25 octombrie, de la ora 19.00, cea de-a II-a ediţie a manifestării „Noaptea Poeţilor”. Evenimentul, organizat de Talcioc Cultural - la Fierărie şi Cenaclul „Zidul de Hârtie”, propune participanţilor un program de lecturi, discuţii cu invitaţii, videopoeme, recital de chitară, prezentări de carte, dar şi „microfon la liber”. Printre invitaţi: Daniela Bejinariu, Dan T. Gurtesch, Ioana Huţuleac, Dan Cristian Iordache, Alexandra Negru, Victor Ovidiu Rusu, Vlad Sibechi. Moderator: Florin Dan Prodan.