Uniunea Armenilor din România - Filiala Suceava, în colaborare cu ServiciulJudeţean Suceava al Arhivelor Naţionale, a scos de sub tipar, în aceste zile de sărbătoare pentru comunitatea armenească, albumul intitulat „Turnu Roşu 500 - Hagigadar 501. XVI - un veac fast pentru spiritualitatea armenească bucovineană”.
Dacă anul trecut, când la aniversarea a 500 de ani de la târnosirea Bisericii Sf. Maria a Mănăstirii Hagigadar (moment care a fost celebrat la Suceava printr-o suită de manifestări de amploare), prin grija dr. Ioan Foit, preşedintele Uniunii Armenilor din România - Filiala Suceava, a fost editat albumul „Hagigadar - Împlinitoarea dorinţelor”, anul acesta un alt album marchează jumătate de mileniu de la prima ctitorire a Bisericii Sf. Simion.
Albumul aniversar bilingv (română - engleză) cuprinde informaţii despre comunitatea armenilor din Suceava, prezintă pe larg istoria bisericii Sf. Simion, dar oferă date şi despre alte biserici armeneşti din Bucovina (unele dintre ele dispărute), cum ar fi bisericile Sfânta Treime sau cea cu hram necunoscut din Suceava.
Alte construcţii menţionate sunt capelele armeneşti din Şerbăuţi şi Iacobeşti, precum şi cea construită de familia Prunkul, la Suceava.
Albumul reproduce textul „Armenii”, de Dimitrie Dan (text publicat în monumentala lucrare „Monarhia Austro-Ungară în cuvinte şi imagini” - Viena, 1899), şi conturează o galerie de profesori şi absolvenţi de origine armeană ai Gimnaziului Superior Greco-Oriental din Suceava (actualul Colegiu Naţional „Ştefan cel Mare”).
Un album bogat ilustrat cu o serie de „Fotografii din trecutul şi prezentul bisericilor armeneşti bucovinene” şi cu câteva portrete de armeni suceveni.