Marţi, 13 august, la Sala “Aurel Băeşu” din cadrul Muzeului “Ion Irimescu” Fălticeni a avut loc prezentarea cărţii “Preoţii şi duhovnicii noştri – slujitorii lui Dumnezeu” a învăţătoarei pensionare Ileana Sofia.
Alături de autoare au fost preotul protopop Constantin Patrolea, împreună cu numeroşi preoţi din Protopopiatul Fălticeni, primarul fălticenean Cătălin Coman, cadre didactice şi iubitori de literatură religioasă.
Ileana Sofia a început să scrie cartea “Preoţii şi duhovnicii noştri – slujitorii lui Dumnezeu” în toamna anului 2011 “dintr-o nevoie sufletească care a venit la ziua de naştere a Domnului Nostru Iisus Hristos”.
„Această carte este ca un mesaj ceresc, deoarece, pentru scrierea ei, pentru conceperea ei, de la bun început am cunoscut tot felul de ispite, de probleme, care să mă oprească din drum. Documentându-mă în cărţi, reviste, ziare, am căutat să aduc din lumea învăţătorilor duhovniceşti învăţătura simplă, curată, sinceră, trăită şi simţită”, ne-a spus scriitoarea Ileana Sofia.
Protopopul Constantin Patrolea a dat citire şi mesajului celui care a scris prefaţa cărţii, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. „Îi mulţumim cu recunoştinţă stimatei doamne învăţătoare pentru această hrană duhovnicească pentru suflet şi pentru minte şi rugăm pe Bunul Dumnezeu să o binecuvânteze cu bucuria mântuirii pentru sfânta osteneală în alcătuirea acestei cărţi”, a spus ÎPS Pimen în mesajul adresat autoarei şi fălticenenilor.
Activitatea şi scrierile învăţătoarei Ileana Sofia au fost apreciate şi de scriitorii fălticeneni Mioara Gafencu şi Alexa Paşcu. La finalul manifestării, preotul Liviu Mihăilă a oferit Diploma de Excelenţă „Mai fericit este a da decât a lua” scriitoarelor Mioara Gafencu şi Ileana Sofia.