Sub genericul „Teatru la Cetate”, în zilele de sâmbătă şi duminică au avut loc, pe scena amplasată în curtea interioară a Cetăţii de Scaun a Sucevei, o serie de spectacole de teatru pentru copii şi pentru adulţi.
Piese de teatru dedicate, la ceas de seară, adulţilor
Dacă cele dintâi spectacole prezentate pentru cei mici le-au dat organizatorilor semnalul că locurile pregătite pentru public sunt insuficiente (suplimentarea făcându-se „din mers”, pe parcursul desfăşurării spectacolelor), piesele de teatru dedicate, la ceas de seară, adulţilor nu au mai avut nevoie de astfel de intervenţii.
Programul pentru publicul matur a cuprins spectacolele „Cuceririle lui Arlechino” (Funny Art Iaşi) şi „Visul unei nopţi de vară” (absolvenţi ai Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Hyperion - clasa prof. Maia Morgenstern şi Tache Florescu).
Chiar dacă nu toţi cei prezenţi s-au conformat solicitării prof. Tache Florescu de a închide telefoanele pe parcursul desfăşurării spectacolelor (au mai zbârnâit câteva), lucrurile au decurs fără perturbări care să deranjeze jocul actorilor.
Noaptea de vară a fost minunată datorită jocului dezinvolt al actorilor, publicului receptiv şi vremii
Şi dacă idila dintre Coralina şi Arlechino a fost agitată (femeia fiind, aşa cum spunea personajul care-şi înşela zâmbitor nevasta, un „regulator de presiune la războiul de ţesut de mână”, iar bărbatul „miezul din dodoaşcă”), comedia dragostei din creaţia shakespeariană, prezentată pe scenă într-o viziune pop din epoca digitală de absolvenţii de la Hyperion, a fost la fel de năbădăioasă.
Noaptea de vară, atât cea din genericul piesei, cât şi cea din Cetatea de Scaun a Sucevei, a fost minunată datorită jocului dezinvolt al actorilor, datorită publicului receptiv, dar şi vremii care (deşi la un moment dat s-a burzuluit, iar vântul a scuturat câteva ghinde din stejarii care acopereau cu coroanele lor perimetrul curţii interioare) s-a dovedit răbdătoare şi, de ce nu, visătoare şi ea, ca mulţi dintre spectatorii transpuşi în universul spectacolului.
Noapte de vară, noapte de august cu teatru în Cetatea de Scaun a Sucevei
Aşa că, sucevenii i-au răsplătit pe actori cu aplauze, mai ales că printre ei se aflau şi concitadini (Bogdan Amurăriţei - clasa Virgil Ogăşanu şi Liliana Pană) şi au savurat spectacolul cu satisfacţie. Au urcat pe scenă, ca personaje ale lui Shakespeare, Tache Florescu (Egeu), Bogdan Amurăriţei (Theseu), Andrei Merchea (Lysander), Constantin Viscreanu (Demetrius), Mădălina Nicola (Gutuie), Adi Dima (Fundulea), Andrada Pascu (Flaut), Gabriela Alexandru (Zidul), Alina Breahna (Hipolita, Titania), Loredana Topciu (Hermia), Cristina Petre (Helena), Gabi Giol (Oberon), Radu Trandafir (Puck), Simona Vereha (Leul), Mădălina Dorobantu (Beţivul).
Noapte de vară (nu una, ci două), noapte de august cu teatru în Cetatea de Scaun a Sucevei.