La Iulius Mall Suceava se deschide marţi, 6 august, la ora 18.00, expoziţia de pictură şi grafică „Lumină şi sunet”, realizată de Adrian Ştefan Smîntancă, absolvent al Şcolii de Arte „Ion Irimescu” Suceava, clasa de pictură a prof. Dumitru Rusu, candidat la Facultatea de Arte Vizuale şi Design, din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi.
Expoziţia, organizată de Iulius Mall Suceava, Societatea Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina şi Alianţa „Pro Bucovina”, etalează un număr de 32 de lucrări de pictură şi grafică (ulei, tempera şi grafit pe pânză şi hârtie), genurile abordate fiind portretul, peisajul şi natura statică.