Tradiţii din opt state de pe întreg mapamondul vor fi prezentate, astăzi, începând cu ora 13:00, la Iulius Mall Suceava, de zeci de elevi din clasele a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, la Concursul Globatic, un eveniment multicultural inedit din cadrul programului naţional de educaţie non-formală Grow.
Elevii îşi vor pune în valoare cunoştinţele interculturale şi abilităţile de organizare dobândite şi le vor prezenta clienţilor Iulius Mall tradiţiile caracteristice pentru opt state ale lumii. Maratonul internaţional va reprezenta o incursiune printre obiceiurile, ritualurile, dansurile specifice, mâncărurile tradiţionale şi alte elemente reprezentative pentru Australia, Japonia, Malaezia, Macedonia, Canada, Rusia, Spania și România. Vizitatorii târgului multicultural vor fi încântaţi de momentele artistice oferite de liceeni şi vor putea „călători” în fascinantele ţări îndepărtate. Acţiunea este organizată de Asociaţia studenţească AIESEC.
Cei care aleg să îşi petreacă sfârşitul de săptămână la Iulius Mall Suceava se vor bucura şi de promoţiile irezistibile din magazinele preferate.
Pasionaţii de shopping au posibilitatea de a-şi îmbogăţi garderobele cu articole mult râvnite, acum la preţuri cu până la 70% mai mici. Zilnic, până pe 28 iulie, primi 100 de clienţi care fac cumpărături de minimum 100 de lei vor fi răsplătiţi cu premii răcoritoare.