Juriile celor două secţiuni ale celei de-a XXIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică „Umor la Gura Humorului”, festival care s-a desfăşurat în intervalul 5-7 iulie a.c., ca manifestare circumscrisă „Zilelor Humorului 2013”, au desemnat, după o serioasă evaluare, laureaţii din acest an.
Secţiunea de Grafică satirică
Juriul secţiunii de Grafică satirică, care a deliberat sub atenta monitorizare a preşedintelui de onoare al festivalului, maestrul Ştefan Popa POPA'S, l-a avut ca preşedinte pe Sandro Pogialli (Italia), membrii fiind Doru Bosiok (Novi Sad - Serbia), Harald Reimholz (Dusseldorf - Germania), Tudor Banuş (Paris - Franţa), Florin Rogneanu şi Gabriel Bratu (Craiova), Vasile Crăiţă Mândră (Bacău), Mihai Truică (Timişoara), Victor T. Rusu (Suceava), Radu Bercea (Gura Humorului), iar secretar Elvira Romaniuc, directorul muzeului humorean. Juriul a stabilit, în urma evaluării lucrărilor prezentate de cei 173 de concurenţi din 40 de ţări, cu tema „1+ 1= ?”, acordarea următoarelor premii:
Premiul I (500 euro) - Luc Descheemaker (Belgia), Premiul II (300 euro) - Mikhail Zlatkovsky (Rusia), Premiul III (200 euro) - Constantin Pavel (România).
Juriul a acordat Premiul „George Gavrilean” (200 euro) - iranianului Masoud Ziaei Zardkhashoei, precum şi două menţiuni neremunerate lui Maryam Moodi (Iran) şi Valery Chmyriov (Ucraina). Premiul COV, susţinut financiar de graficianul satiric sucevean Viorel Corodescu COV, a fost conferit caricaturistului ieşean Constantin Cuberschi, iar o „Diplomă de excelenţă” a fost acordată de juriu Academiei Libere de Grafică Satirică „Paula Şalar”.
Aşa cum a declarat în calitate de membru al juriului graficianul Vasile Crăiţă Mândră, a fost vorba de „o ediţie norocoasă care s-a soldat cu multe surprize”.
Secţiunea de Literatură umoristică
Juriul secţiunii de Literatură umoristică, alcătuit din George Corbu - preşedinte, avându-i ca membri pe Cornel Udrea, Mihai Batog Bujeniţă, Carmen Veronica Steiciuc şi Constantin Moldovan, a stabilit, în urma jurizării lucrărilor depuse de cei 46 de participanţi din România la concursul cu tema „Schengen”, următorii leureaţi:
Pentru epigramă: Premiul I (200 euro) - Nicolae Stancu (Iaşi), Premiul II (100 euro) - Pavel Lică (Bucureşti), Premiul III (50 euro) - Ion Moraru (Independenţa - Galaţi). Menţiuni au primit Aurel Cehan (Huşi) şi Laurenţiu Ghiţă (Bucureşti).
Pentru poezie umoristică: Premiul I (200 euro) - Vasile Vajoga (Iaşi), Premiul II (100 euro) - Lucian Liviu Perţa (Vişeul de Sus), Premiul III (50 euro) - Petra Ioan Gârda (Cluj-Napoca). Două menţiuni au fost conferite de juriu lui Vali Slavu (Aninoasa) şi Vlad Cernea Jerca (Timişoara).
Aşa cum a remarcat scriitorul Cornel Udrea, membru al juriului secţiunii de Literatură umoristică, „ceea ce personalizează festivalul de la Gura Humorului este faptul că jurizarea s-a făcut în condiţii absolut obiective”, membrii juriului primind acasă (online) materialele pentru jurizare şi pronunţându-se asupra lor fără să existe posibilitatea vreunei influenţări din partea celorlalţi.
Şi dacă, vizavi de tema secţiunii, intrarea României în Schengen este încă departe şi rămâne în continuare o temă de dezbatere (şi de literatură umoristică), întâmplările cotidiane le oferă epigramiştilor subiecte din belşug. Laureatul Nicolae Stanciu are o epigramă intitulată „Guvernare de succes”, care vizează o întâmplare petrecută recent la Gura Humorului: „Sunt aleşii mândri tare, / Dar n-aş vrea să bag un ştift: / La un an de guvernare, / Au inaugurat un...lift”.