Cea de-a XVI-a ediţie a Atelierului de creaţie „Micii Meşteşugari”, organizată de
Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei în incinta Muzeului Satului Bucovinean de pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei, se află în plină desfăşurare.
O sută de mici meşteşugari în cinci ateliere de creaţie
Ca şi în anii anteriori, copiii, grupaţi pe ateliere de creaţie coordonate de meşteri populari, artizani şi artişti, au prilejul să înveţe, pe parcursul celor trei săptămâni (1-20 iulie), diverse meşteşuguri tradiţionale.
Începând de anul trecut, numărul locurilor pe fiecare atelier a fost limitat la 20 de participanţi, cele cinci ateliere de creaţie (modelaj în lut, prelucrarea artistică a lemnului, împletituri - tapiserie, pictură icoane pe sticlă şi încondeiere ouă) însumând un număr de o sută de mici meşteşugari.
Aşa cum ne-a spus muzeografa Iustina Humă, pentru coordonatorii atelierelor au fost preferaţi meşterii şi artiştii locali, întrucât aceştia nu trebuie să facă naveta şi sunt prezenţi zilnic în atelierele de creaţie.
Copiii modelează lutul manual, dar lucrează şi la roata olarului
Atelierul de modelaj în lut funcţionează în Casa Marginea, obiectiv care provine din zona etnografică Rădăuţi, care este chiar o casă de olar, cu două camere şi plecătoare pe două laturi. Meşterul popular Carmen Cristea îi învaţă pe copii să modeleze lutul manual, dar şi să lucreze la roata olarului.
Copiii, unii dintre ei participanţi şi la ediţiile anterioare, au dobândit deja meşteşugul modelării lutului.
Ania Elena Cracovschi, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Gimnazială Nr. 9 „Ion Creangă” Suceava, care la ediţiile precedente a frecventat atelierul de pictură pe sticlă, are şi cunoştinţe istorice despre acest meşteşug pe care le împărtăşeşte şi celorlalţi copii.
Bâte ciobăneşti, linguri, fluieraşe şi troiţe miniaturale cioplite din lemn
Într-o casă amplasată în apropierea iazului din incinta muzeului în aer liber, Casa Vicov, construcţie realizată din cununi de bârne de brad, îmbinate în tehnica „amnari”, cu pereţii lutuiţi şi văruiţi, meşterul cioplitor Florin Cramariuc, preşedintele Asociaţiei Meşterilor Populari din Bucovina, şi-a rânduit ucenicii pe două grupe.
Cei mai mari cioplesc bâte ciobăneşti şi ciomege din lemn de tei şi răchită, iar cei mai mici, dotaţi cu cuţitaşe, lucrează linguri, fluieraşe şi troiţe miniaturale.
Iustin Ursche, în vârstă de 14 ani, elev la Şcoala Gimnazială Nr. 10 Suceava, care nu se află la prima participare, ciopleşte o bâtă ciobănească.
Meşterul Florin Cramariuc, care cu o săptămână în urmă a deschis o expoziţie la Bistriţa (unde expune linguri, linguroaie, blidare, dar şi piese de mic mobilier rustic), va fi prezent astăzi la cea de-a VIII-a ediţie a Târgului de meşteri populari de la Zilele Humorului.
Brăţări împletite din fire de bumbac şi tapiserii de mici dimensiuni din fire de lână
În Casa Ostra, care aparţine zonei etnografice Humor, casă monumentală prin proporţii şi dimensiuni (tip cameră-tindă-cameră), funcţionează celelalte trei ateliere.
Atelierul de împletituri şi tapiserie este coordonat de prof. Petronela Rusu, de la Palatul Copiilor Suceava.
După o vizită de documentare făcută prin casele tradiţionale din incinta muzeului, vizită în care s-au identificat diverse modele pe lăicere şi peretari şi s-a urmărit succesiunea culorilor, micii meşteşugari au trecut la lucru.
În atelierul în care lucrează numai fetiţe, se împletesc brăţări din fire de bumbac mercerizat şi se realizează tapiserii de mici dimensiuni din fire de lână. Aşa cum ne-a spus coordonatoarea atelierului, în ultima săptămână (15-20 iulie) copiii vor face păpuşi din materiale textile.
Icoane pictate pe sticlă şi ouă încondeiate cu ceară
Artista plastică Oana Moruz Chilariu îşi învaţă ucenicii să picteze icoane pe sticlă.
Copiii îşi aleg modelul din numeroasele reproduceri color imprimate pe hârtie, trasează desenul cu tuş pe placa de sticlă, apoi colorează câmpurile astfel conturate cu culori de apă.
Miriam Ulian, în vârstă de 11 ani, elevă în clasa a V-a la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava, participă pentru prima oară la activităţile din Muzeul Satului Bucovinean şi a ales acest atelier pentru că este pasionată de pictură.
Într-o încăpere alăturată s-au instalat micii meşteri încondeietori. Sub coordonarea meşterului Celica Nistor, copiii învaţă să încondeieze ouă cu ceară, realizând modelele cu diverse culori.
Melina Haureş, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din municipiul Suceava, vine de şase ani la Atelierul de creaţie „Micii Meşteşugari”, anul acesta înregistrându-şi în premieră participarea la târgurile de meşteri organizate cu prilejul sărbătorilor de Paşti la Gura Humorului şi la Moldoviţa.