Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2013, când se împlinesc 1.700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Mediolanum,să fie închinat celor doi împăraţi canonizaţi de Biserica Ortodoxă) este marcat, deopotrivă, de Banca Naţională a României şi Romfilatelia prin punerea în circulaţie a unei monede din argint, respectiv a unei emisiuni filatelice dedicate acestui eveniment.
Moneda din argint a fost emisă într-un tiraj de 500 de exemplare
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind statutul instituţiei bancare, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din argint cu diametrul de 37 de mm şi greutatea de 31,103 grame.
Aversul monedei redă imaginea Catedralei Patriarhale din Bucureşti (cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena), stema României, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală de 10 lei şi anul de emisiune 2013.
Reversul monedei prezintă imaginea unei picturi murale din interiorul Catedralei Patriarhale (reprezentând pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena), inscripţiile „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Mediolanum 313”.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului şi a casierului central ai BNR.
Tirajul emisiuni numismatice este de 500 de exemplare, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 360 de lei/bucata.
Monedele din argint dedicate Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au putere circulatorie pe teritoriul României, iar punerea în circulaţie se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.
Emisiunea cuprinde două mărci poştale, o coliţă dantelată, un plic prima zi, o carte poştală maximă şi un album filatelic
Romfilatelia aduce, la rândul său, un omagiu Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena prin realizarea unei emisiuni de mărci poştale care reproduce două icoane, executate în maniere diferite, aflate în patrimoniul Catedralei Patriarhale din Bucureşti.
Timbrul cu valoarea de 4,70 de lei este ilustrat cu o icoană realizată în stil bizantin, iar cel cu valoarea de 9,10 lei reproduce o icoană care face parte din catapeteasma catedralei, realizată de Otilia Michail Oteteleşanu, în perioada 1961-1964, în tehnica email pe placă de argint. A fost emisă totodată şi o coliţă dantelată.
Emisiunea, machetată de Mihai Vămăşescu, tipărită în sistem offset în patru culori pe hârtie cromo-gumată, are un tiraj total de 40.500 de exemplare, din care 11.200 de mărci poştale în coli de 32 de timbre, 28.800 în minicoli de şase timbre şi 500 de coliţe dantelate.
Emisiunea este completată cu un FDC (un plic „prima zi” ilustrat cu racla de argint cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, echipat cu timbrele emisiunii), o carte poştală maximă (cu ştampila aplicată în clar în folio aur) şi un album filatelic special, realizat într-un tiraj limitat de 500 de exemplare.