Umoristul bucovinean Constantin Tiron, din Câmpulung Moldovenesc, s-a întors de la Festivalul Naţional de Umor „Ceapa de Aur”, de la Făgăraş, care s-a desfăşurat duminică, în Sala Mare a Casei de Cultură din localitate, cu Premiul de Excelenţă şi cu Trofeul Festivalului.
Constantin Tiron, singurul participant din judeţul Suceava la festivalul care l-a avut ca preşedinte al juriului pe maestrul graficii satirice Ştefan Popa POPA'S, a fost apreciat la secţiunea interpretare- individual pentru un monolog umoristic savuros, urcând pe podiumul laureaţilor alături de Diana Roşca, din Cluj, Ioan Seleşi, din Bistriţa-Năsăud şi Gigi Roşu, din Timişoara.
Umorist de mare calibru, de talie mare la propriu („greu de înconjurat”, aşa cum singur o spune) şi la figurat,Constantin Tiron, care cu numai o lună în urmă a obţinut Premiul Special la Festivalul Naţional de Umor Cazon „Podul Minciunilor”, de la Sibiu, se pregăteşte acum să răspundă invitaţiei de participare la marele Festival de Umor „Scena lui Tănase”, de la Techirghiol, precum şi la Festivalul Internaţional de Umor Sătesc „Gura Satului”, de la Macea.