File de Poveste este un proiect judeţean lansat de Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuţi, proiect cuprins în calendarul activităţilor educative judeţene şi care este la a doua ediţie. Scopul acestui proiect este stimularea interesului elevilor pentru lectură, prin activităţi extraşcolare şi extracurriculare.
La ediţia din acest an îmbinarea lecturii cu artele plastice s-a realizat într-un mod armonios prin organizarea unei expoziţii-concurs de arte plastice, unde elevii au redat prin forme şi culori o filă din povestea preferată. La finele săptămânii trecute, Galeriile de Artă din Rădăuţi au găzduit vernisajul şi premierea concursului File de Poveste. Trebuie precizat că la concursul din acest an au participat 180 de elevi şi 70 de cadre didactice din 30 de şcoli din judeţul Suceava. Dacă anul trecut au participat doar elevi din ciclul primar, în acest an s-au alăturat atât preşcolari, cât şi elevi ai ciclului gimnazial.
Premierea s-a făcut pe categorii de vârstă, de către un juriu experimentat, format din profesori de arte plastice, mai precis Petronela Rusu, de la Palatul Copiilor Suceava, Emanuela Clus, de la Clubul Elevilor Rădăuţi, Dimitrie Roman, de la Şcoala “Bogdan Vodă” Rădăuţi, şi Adrian Grosari, de la Şcoala “Mihai Eminescu” Rădăuţi, juriu care a pus accent deosebit pe originalitate şi creativitate în elaborarea lucrărilor, încadrate în trei categorii, pictură, desen şi colaj. La finalul acţiunii, elevii clasei a II-a A de la şcoala organizatoare au încântat audienţa cu un moment de vals, îmbrăcaţi în personaje din poveşti.
Directorul Şcolii Gimnaziale „Bogdan Vodă”, profesorul Petru Nicuţă, a salutat prezenţa la vernisaj a unor reprezentanţi ai comunităţii locale, parteneri de proiect, şi a felicitat elevii pentru prestaţia lor artistică, mulţumind în acelaşi timp părinţilor pentru implicare şi suport.