În perioada 15-17 mai, la sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, va avea loc Festivalul Cuvântului, manifestare organizată de Consiliul Local Suceava, Primăria Suceava, în colaborare cu Asociaţia „Timp Pentru Unu” şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Bucovina Profundă şi Asociaţia „Familia Ortodoxă”.
În prima zi a festivalului, mâine, la ora 17:00, vor evolua, în deschiderea manifestării, Ansamblul folcloric „Muguraşul”, urmat de expunerile invitaţilor: „Cuvântul în administraţie” – primarul Sucevei, Ion Lungu, „Cuvântul în educaţie” – inspector şcolar general Gheorghe Lazăr, „Cuvântul în presă” - redactorul-şef al cotidianului Monitorul de Suceava, Tiberiu Avram. În programul primei zile sunt cuprinse „Cuvântul generaţiilor”, sesiunea de comunicări „Cuvântul”, „Cuvântul în arta plastică” – coordonator inspector Loredana Mihaela Ceică, profesor Bogdan Luparu. Seara se va încheia cu un recital folk susţinut de Cornel Angelescu.
Expoziţie de fotografie, concert
În cea de-a doua azi a festivalului, joi, 16 mai, tot de la ora 17:00, în sala mică a Casei de Cultură Suceava sunt programate alte expuneri care au ca temă: „Rolul cuvântului în existenţa omului” – biofizician, cercetător dr. Virgiliu Gheorghe şi invitaţii săi, expoziţie de fotografie – Victor T. Rusu şi „Cântecul cuvintelor” - lector univ. dr. Carmen Agoutin.
În a treia zi de festival, organizatorii au pregătit dezbateri: „Soluţii pentru câteva probleme (controversate) de limba română (vorbită)” – prof. univ. dr. Corneliu Dimitriu, „Cuvântul care zideşte” - preot prof. univ. dr. Mihai Valică, „Cuvinte pentru toate zilele” – filolog, editor Alexandru Ciolan, „Copilul şi cartea” - Ancuţa Radu, „Cuvinte din Ţara Soarelui Răsare” - Ana-Maria Fujii, „Cântări ale Învierii” - Corul de copii „SYN Bucovina”.