Venerabilul pictor şi om de litere sucevean George L. Ostafi va fi omagiat, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani, sâmbătă, 30 martie a.c., începând cu ora 13.00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava, prin organizarea unei manifestări care circumscrie vernisajul unei expoziţii de pictură, lansarea unor cărţi şi prezentarea unui recital de poezie.
Valori şi simboluri pe care istoria le-a consfinţit, dar pe care prezentul le subminează treptat
Cu un generic care le-ar putea părea unor desuet, „Suceava - Plai de glorie”, manifestarea, care-l are în prim plan pe George L. Ostafi, încearcă să reaşeze pe piedestal valori şi simboluri pe care istoria le-a consfinţit, dar pe care prezentul le subminează treptat.
George L. Ostafi, al cărui parcurs existenţial este marcat de formarea ca dascăl (un pedagog care a pornit din Şcoala Normală „Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni şi a ajuns până la pupitrul universitar), readuce în atenţie (cu precădere în atenţia tinerei generaţii), într-un context în care bentiţa tricolor de pe fruntea unei fetiţe din Covasna a stârnit un scandal naţional, cuvinte ca Patrie, Neam, Tricolor... pe care le preacinsteşte în scrierile sale cu literă mare.
Dacă în lucrările de pictură George L. Ostafi înclină către tihna patriarhală, în scrierile sale el este un avântat luptător.
„Amprente pe flăcări”, „Memoria uitării” şi „Teatrul din ghiozdan”
Cele trei cărţi care vor fi lansate în cadrul acestei manifestări, cărţi care au apărut anul trecut, sunt volumul de teatru „Amprente pe flăcări” (III), cu care autorul a marcat Anul Caragiale (volum care cuprinde două secţiuni cu iz culinar, „Comedii la grătar” şi „Satire flambate”, care reunesc 14 piese de “teatru de scurt metraj” şi 45 de satire în versuri, cuplete şi scheciuri pentru teatrul de cabaret), „Memoria uitării” (un îndreptar de înţeleaptă vieţuire axat pe valori, pe care le proclamă cu vehemenţă) şi „Teatrul din ghiozdan” (o carte pedagogică meşteşugită şi şotios scrisă spre a fi pe placul copiilor).
Cât priveşte recitalul de poezie (cu versurile lui George L. Ostafi), acesta va fi susţinut de tinerii membri ai Asociaţiei Fălticeni Cultural.