Uniunea Ucrainenilor din România - Filiala Suceava, Primăria şi Casa de Cultură din Rădăuţi şi Consulatul General al Ucrainei la Suceava organizează sâmbătă şi duminică, 16-17 martie, tradiţionala manifestare omagială a poetului naţional al Ucrainei, Taras Şevcenko (1814-1861).
Manifestarea, care marchează în acest an împlinirea a 199 de ani de la naşterea Marelui Cobzar, se va desfăşura sâmbătă, începând cu ora 10.30, la Negostina, unde va avea loc deschiderea oficială a evenimentului omagial şi ceremonialul depunerii de flori la monumentul poetului.
La ora 13.30, la Casa de Cultură din Rădăuţi este programat un spectacol artistic susţinut de grupurile folclorice „Glasurile Negostinei” (Negostina) şi „Polonenka” (Paltinu), ansamblurile artistice „Kozaciok” (Bălcăuţi) şi „Speranţa Cetăţii” (Siret), grupul vocal „Menestrel” al Secţiei de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultăţii de Filozofie şi Teologie a Universităţii de Stat „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, precum şi artiştii emeriţi Lesia Gorova (Kiev) şi Ivan Derda (Cernăuţi).
Duminică, începând cu ora 14.00, spectacolul omagial va fi prezentat pe scena Casei de Cultură din Milişăuţi.