Galeria de artă „Millenium” din holul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava găzduieşte, începând de ieri, o expoziţie de pictură dedicată femeii, „în toată splendoarea şi complexitatea ei”.
Vernisajul a avut loc ieri, la ora 14.00, lucrările aparţinând unei tinere artiste locale, Andreea Alexandra Stela Juduc. Tânăra se afla la a cincea expoziţie personală şi are în jur de 20 de expoziţii colective. Expoziţia vernisată ieri revoluţionează conceptul femeii vioară, prezentând-o pe Lady V, un personaj plin de farmec şi mister.
Expoziţia etalează o serie de 23 de lucrări atât în ulei şi acrylic, cât şi grafică, o parte din ilustraţii putând fi admirate în volumul de poezii „Open de Dor”, de Ioan Mateiciuc.
Lucrările vor putea fi admirate de personalul IPJ şi de publicul care ajunge în instituţie timp de o lună de zile, iar o parte vor putea fi şi cumpărate.