Peste 700 de suceveni au aplaudat în picioare, minute în şir, marţi seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, un spectacol fără cusur, „Idolul şi Ion Anapoda”, cu o distribuţie de excepţie. Actorii Dan Puric şi Ileana Stana Ionescu au electrizat publicul, oferind o comedie dulce-amară care emană emoţie, iubire, candoare, în care umorul special pe care l-a imprimat regizorul Ion Cojar dă greutate piesei de teatru. Chiar dacă biletele au costat 100 sau 80 de lei, un număr mare de suceveni au ales să vadă un spectacol cu actori ai Teatrului Naţional Bucureşti, să se bucure preţ de două ore de un act cultural de cea mai bună calitate.
Personajul Ion Anapoda
Într-o lume în care adevăratele valori, prietenia, devotamentul, cuvântul de onoare şi-au pierdut sensul, într-o lume a aparenţelor, Ion Anapoda, interpretat de actorul Dan Puric, încearcă să-şi caute sufletul pereche, iubirea pură, adevărată. Nu se remarcă printr-un caracter puternic, de luptător pentru supravieţuire, care ştie să se impună în faţa unui rival... în amor.
Este mai degrabă personajul sucit, care încearcă să se facă „rău” pentru a fi respectat, stare care nu i se potriveşte, duritatea lui fiind doar de suprafaţă. Starea lui firească de om paşnic, inofensiv, blând îl transformă în „dânsul”, pentru cei din jur, un om care trăieşte în singurătate, de multe ori exclus din viaţa socială.
Hohote de râs şi ropote de aplauze
În rolul femeii puternice, dominatoare, o aprigă proprietară de pensiune, actriţa Ileana Stana Ionescu (Stăvăroaia, o mătuşă care nu a renunţat încă la viaţă, amintind deseori de răposatul), la 77 de ani, construieşte un personaj care defineşte „starea” mahalalei cu pretenţii, personaj care prin replicile sale, de cele mai multe ori, stârneşte hohote de râs şi ropote de aplauze.
Mioara (o nepoată frumoasă), rol interpretat de Ileana Oltean, este de fapt o tânără naivă care se visează bogată.
Silviu Biriş interpretează rolul lui Valter, un băiat deştept, care ştie să lupte în amor. Actorul Alexandru Hasnaş joacă rolul lui Aristotel Matac, un musafir nepoftit, „mesagerul” care aduce în casa Stăvăroaiei numai amărăciune.
Frosa, idolul din vis
Un rol cu totul deosebit este jucat de Irina Cojar (Frosa, idolul din vis). Personajul Frosei este unul care se transformă sub ochii spectatorului. Din servitoarea fără carte, fără maniere, care vorbeşte tare, apăsat, se încruntă, face mişcări bruşte, este umilită mai mereu de Stăvăroaia, se transformă într-un personaj surprinzător, o femeie plină de farmec, totul datorită lui Ion Anapoda.
Ion „investeşte” în Frosa, o învaţă să citească, fapt ce o ajută să se descopere şi să-şi exprime propriile sentimente, trăiri. Foarte amuzante au fost momentele în care servitoarea învaţă să citească, silabisind îndelung, uneori fără logică, sub supravegherea lui Ion, care, din când în când, o corecta, într-un mod cu totul amuzant.
Profesionişti
Este de prisos, poate, să spunem că Dan Puric a construit rolul lui Ion... cel anapoda, cu mult har, multă inteligenţă, cu haz şi originalitate. Ileana Stana Ionescu a arătat prospeţime, vigoare, realizând un personaj plin de savoare, într-o dramă.
Întreaga piesă se desfăşoară într-un ritm alert, în care sunt zugrăvite, pe de o parte, tensiunile fără valoare, conflictele fără nuanţă, iar pe de altă parte, bunătatea, dăruirea de sine, descoperirea celuilalt într-un mod firesc, sincer.
La finalul dramei este invocat ajutorul divin, acea taină cu care se „îmbracă” două personaje devenite pereche, după lacrimi, frământări, zbucium interior. Regia spectacolului este semnată de Ion Cojar. Scenografia: Liliana Cenean, Ştefan Caragiu. Piesa „Idolul şi Ion Anapoda” a fost scrisă de unul dintre cei mai importanţi dramaturgi interbelici, George Mihail Zamfirescu.