Cea de-a XXXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film, Diaporamă şi Fotografie „Toamnă la Voroneţ”, organizat de Primăria oraşului Gura Humorului şi Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, are loc în zilele de 12 - 14 octombrie.
Deschiderea oficială a festivalului, proiecţii de filme
Mâine, la ora 10.00, la Casa de Cultură din Gura Humorului va avea loc deschiderea oficială a festivalului, urmată, la ora 10.30, de vernisajul Salonului Internaţional de Fotografie (AAFR).
Între orele 12.00 - 13.00 şi 15.00 - 18.00 se va desfăşura concursul de film (proiecţii), iar la ora 18.00 vor fi proiectate filme documentare în afara concursului.
Tot mâine, în parcarea Hotelului Best Western Bucovina, între orele 16.00 - 20.00, este programată o tură fotografică la asfinţit: Mărul de pe Runc (workshop de fotografie), iar la ora 20.00, la Casa de Cultură va fi prezentat filmul artistic „Tatăl fantomă” (regia Lucian Georgescu).
Expoziţia „FOTOsinteza”, lansări de carte, „Confesiuni lirice”, film artistic
Sâmbătă, 13 octombrie, între orele 7.00 - 10.00, din parcarea Hotelului Best Western Bucovina se va desfăşura o tură fotografică la răsărit: Satul Pleşa (workshop de fotografie). Între orele 10.00 - 16.00, în Parcul Central, va fi etalată expoziţia internaţională de fotografie în aer liber „FOTOsinteza”.
Casa de Cultură va găzdui, între orele 10.00 - 11.00, lansarea unor volume („Cartea premiilor Oscar” şi „Clipa şi durata” - autor Ştefan Oprea) şi vernisajul expoziţiei de pictură şi artă decorativă „Confesiuni grafice” a artistului plastic humorean Radu Bercea. Între orele 11.00 - 13.00 va continua concursul de film (proiecţii).
Parcarea Hotelului Best Western Bucovina va fi din nou scena unei ture foto la asfinţit, având ca ţintă Parcul Ariniş (workshop de fotografie). Seara, între orele 18.00 - 19.00, la Casa de Cultură vor fi proiectate filme documentare în afara concursului, iar de la ora 20.00 va fi prezentat filmul artistic „Toată lumea din familia noastră” (regia Radu Jude).
Festivitatea de premiere, Gala Laureaţilor, spectacol folcloric
Duminică, 14 octombrie, din parcarea Best Western Bucovina, la ora 7.00, începe tura fotografică de răsărit: Dealul Crucii - Capu Câmpului (workshop de fotografie), iar în Parcul Central, între orele 10.00 - 16.00, va putea fi vizionată din nou expoziţia „FOTOsinteza”.
La Casa de Cultură va avea loc, între orele 11.00 - 13.00, festivitatea de premiere şi Gala Laureaţilor celei de-a XXXII-a ediţii a Festivalului „Toamnă la Voroneţ”, urmate de prezentarea unui medalion Radu Gabrea şi de vizionarea docudramei „Trei zile până la Crăciun”. Seara, începând cu ora 19.00, la Hanul Ariniş va avea loc momentul de final „Cu drag de Voroneţ”, lansarea CD-ului interpretului de muzică populară Alexandru Brădăţan şi un spectacol folcloric.