Redeschiderea Muzeului de Artă “Ion Irimescu” a adus şi noutăţi în ceea ce priveşte expoziţia de sculptură. Între lucrările propuse spre vizionare publicului se regăsesc şi 13 sculpturi turnate în bronz după închiderea muzeului, în urmă cu opt ani. Cele 13 lucrări au existat în expoziţie, însă ca forme de gips. Turnarea lor în bronz a fost realizată de Ministerul Culturii, finanţarea fiind asigurată din fondurile alocate pentru organizarea la nivel naţional a centenarului „Ion Irimescu”, în anul 2003.
Aproximativ 100 din lucrările maestrului Ion Irimescu au rămas la stadiu de forme în gips. Printre ultimele opere turnate în bronz se numără: “Xenia”, “Clepsidra IV”, “Astronom”, “Orfeu”, “Maternitate”, “Fată citind”, “Fete cântând”, “Moise”, “Ocrotire”, “Buna Vestire”, “Fata cântând la mandolină”, “Muzica”, “Nicolae Iorga” etc.