Festivalul „Tarafuri şi Fanfare”, programat pentru duminică, 12 august, la ora 17:00, la Muzeul Satului Bucovinean, s-ar putea desfăşura la Dom Polski, în cazul în care, până la ora 16:00, condiţiile meteo vor fi nefavorabile.
Precizarea a fost făcută de reprezentanţii Muzeului Bucovinei, organizatori ai evenimentului.
Şi în acest an, amfitrionul evenimentului va fi maestrul Grigore Leşe.
La festivalul de duminică, care se doreşte a fi o adevărată sărbătoare a muzicii ţărăneşti pe plaiuri bucovinene, vor participa „Lăutarii”, din Goicea (Gorj), Nea Costică Lăutarul, din Cezieni (Olt), Grupul vocal-instrumental al Diavolului, din Sighetu Marmaţiei, muzicanţii din cătunele de munte de pe Valea Idicelului (Mureş), fanfarele autohtone din Forăşti şi Fântânele.
Festivalul „Tarafuri şi Fanfare”, pentru care s-au alocat 17.000 de lei, este organizat de Muzeul Bucovinei.