Joi şi vineri, la Suceava şi Fălticeni, s-a desfăşurat evenimentul “Zilele cărţii fălticenene”, o iniţiativă a postului de televiziune Plus TV Suceava şi a Librăriilor Alexandria.
Evenimentul a fost susţinut de Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, Shoping City Suceava şi psihologul fălticenean Mihai Moisoiu. Acesta din urmă şi-a lansat în cadrul acestui eveniment cea de-a treia carte, cu titlul “Gândire pozitivă. Diete, cure şi regimuri alimentare”.
La Fălticeni, întâlnirea publicului cu scriitorii locali a avut loc în Sala “Pictor Aurel Băeşu” a Muzeului de Artă “Ion Irimescu”, fiind moderată de jurnalistul Relu Gavril Ursache.
Au răspuns invitaţiei scriitorii Mioara Gafencu, Mihaela Bărbăcuţ, Alexa Paşcu, Constantin Bulboacă şi Vasile Moroşanu.
Aceştia şi-au prezentat cele mai recente apariţii, “Drumuind” – autor prof. Mioara Gafencu, “Urmele Păsării Cuvânt”, scrisă de ec. Alexa Paşcu, “Cronici provinciale” şi “Ani de liceu”, două cărţi scrise de prof. dr. Mihaela Bărbăcuţ Pavel, “Din pulberi de stele” o carte scrisă de prof. Constantin Bulboacă, “Surpriza”, autor ing. dr. Vasile Moroşanu, şi “Şoldăneşti - Vatră de istorie” o carte care aparţine prof. Sorin Gafencu.
La întâlnirea de vineri au participat oameni de cultură, prieteni şi colegi ai celor cinci scriitori fălticeneni şi reprezentanţi ai administraţiei locale, primarul Cătălin Coman şi viceprimarul Gheorghe Aldea.
Organizatorii şi-au anunţat intenţia de a permanentiza acest eveniment, viitoarele acţiuni urmând să aducă în faţa publicului alţi scriitori care abordează în creaţia lor universul culturii fălticenene, invitat de onoare pentru ediţia din luna septembrie a manifestării fiind scriitorul Geo Nichita.