Primăria comunei Calafindeşti, judeţul Suceava, derulează în perioada 21 mai - 22 octombrie 2012 proiectul intitulat „Memorie, Tradiţie, Patrimoniu - O resursă pentru viitor”.
Proiectul, finanţat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în
cadrul programului „Economia Bazată pe Cunoaştere” - iniţiat de Guvernul României cu sprijinulBăncii Mondiale - vizează realizarea un muzeu etnografic virtual specific zonei, având la bază tradiţiile, folclorul şi patrimoniul local, care poate fi accesat de categorii diferite de beneficiari (locali, naţionali, internaţionali) şi implică tineri, seniori, vârstnici, bibliotecari, cadre didactice, personal din administraţia publică locală, voluntari, inclusiv persoane străine comunităţii care apreciază valorile locale.
Partenerîn derularea acestui proiect este Primăria comunei Hangu, judeţul Neamţ.
Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără: promovarea valorilor culturale prin metode clasice şi moderne ce utilizează internetul şi alte medii digitale; încurajarea tinerilor şi implicarea acestora în viaţa satului autentic românesc pentru a păstra şi retransmite la rândul lor tradiţiile şi spiritualitatea specifice comunităţii; valorificarea cunoştinţelor şi informaţiilor deţinute de bătrânii satului absolut necesare în procesul firesc de evoluţie al comunităţii; utilizarea resurselor şi tehnologiilor TIC pentru procesarea şi diseminarea în mod optim a informaţiilor.