După lansarea care a avut loc luna trecută la Fălticeni, psihologul Mihai Moisoiu şi-a lansat cartea ”Momentele zilei - Oportunităţi de vindecare şi armonizare a inimii şi a minţii, Exerciţii practice” şi la Shopping City Suceava pe data de 12 iulie 2012 .
Cu această ocazie autorul şi-a lansat şi volumul I al celei de-a doua cărţi „Practici străvechi de vindecare şi regenerare a fiinţei umane”. Ambele cărţi au apărut la Editura Pim, Iaşi şi reunesc informaţii, exerciţii cu caracter terapeutic din domeniul psihologei şi cel al terapiilor alternative. Psihologul şi omul de presă Mihai Moisoiu speră că prin intermediul acestor cărţi să regăsească publicul elevat care s-a pierdut pe calea internetului. Cărţile sunt foarte bine documentate, scrise cu mult profesionalism şi obiectivitate, sunt menite să arunce o lumină cât mai limpede asupra vieţii cu o bună stăpânire tehnică, cu grija de a prezenta cât mai obiectiv stârnind un imens interes şi constituie un mod de urmat pentru orice vârstă.
Cartea "Momentele zilei - Oportunităţi de vindecare şi armonizare a inimii şi a minţii, Exerciţii practice", Volumul I, prezintă o serie de exerciţii practice, adaptate fiecărui moment al zilei de la trezire pană la culcare.
Cartea "Practici străvechi de vindecare şi regenerare a fiinţei umane, Meridianele energetice", volumul I, urmăreşte să prezinte cititorilor în premieră o serie de tehnici şi exerciţii terapeutice ce au rolul de a purifica şi echilibra funcţionarea meridianelor energetice din fiinţa umană. Acest volum este o cercetare valoroasă în care putem găsi răspuns la orice întrebare care ne-o punem. Acesta este un motiv bun din care să învăţăm să gândim pozitiv, să trăim frumos şi să ne bucurăm de fiecare clipă. Cartea nu este numai o carte de lectură, ea oferă o viziune pentru toţi cei care vor să facă ceva cu fiinţa lor, să se transforme. Îndemnul autorului este acela ca fiecare să-şi găsească propria cale.
Alături de autor, la lansare au fost oameni de cultură, ziarişti suceveni şi fălticeneni, familia, prieteni şi colegi ai acestuia. Şi de data aceasta, fălticeneanul Relu Gavril Ursache, realizator de emisiuni de televiziune, a adresat un cuvânt de bun venit invitaţilor şi un cuvânt de laudă autorului: „Mihai Moisoiu scrie şi iar scrie. Prin apariţia cărţii este ajutat practicianul să gândească pozitiv, să se echilibreze la nivel emoţional şi mintal şi să îşi schimbe stilul de viaţă”.
Evenimentul a fost încheiat de microrecitalul susţinut de profesorul Marius Dăscălescu care a interpretat melodii ale anilor optzeci, acompaniat de chitară.
Şi de data aceasta evenimentul s-a dovedit a fi un mare succes. „Prin lansarea celor două cărţi, autorul arată că oraşul Fălticeni este capabil de a se evidenţia şi prin literatura de specialitate, în domeniul psihologic şi al terapiilor alternative, aşa cum a făcut-o cu succes ani de-a rândul şi în celelalte domenii” a spus în încheiere Cezar Căilean, reprezentantul Librăriilor „Alexandria” , unul dintre organizatorii evenimentului.
Cezara RĂILEANU