„Micii Picasso”, copiii talentaţi care pictează sub îndrumarea artistei plastice sucevene Puşa Pîslaru, au întâmpinat Ziua Internaţională a Copilului cu o expoziţie organizată pe simezele City Gallery, din incinta Shopping City Suceava.
245 de lucrări realizate de 46 de copii
Expoziţia, al cărei vernisaj s-a conturat ca un veritabil fashion show (copiii prezentându-se în ţinute cu care puteau defila pe podiumul prezentărilor de modă), etalează 245 de lucrări (cele mai multe dintre ele realizate cu culori de ulei sau acryl) realizate de 46 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani.
Din tablourile cu forme diverse (pătrate, dreptunghiulare, triunghiulare sau hexagonale), cu o cromatică optimistă, din care se auzea parcă zumzetul albinelor, fâlfâitul aripilor de păsări, mieunatul pisoilor şi lătratul vesel al căţeilor, lucrări ca nişte ferestre din care ieşeau fluturi şi iepuraşi, păuni şi delfini, se revărsau către public pâraie cu ape repezi şi se unduiau câmpuri nesfârşite cu flori.
Copii care, prin intermediul picturii, „trăiesc într-o lume de vis”
Lucrările unor copii, aşa cum a spus la vernisaj artista plastică Puşa Pîslaru, „care fac parte dintr-o generaţie frumoasă, care au o imaginaţie bogată”, copii care, prin intermediul picturii, „trăiesc într-o lume de vis”.
Copii isteţi, inventivi, neinhibaţi, care s-au întrecut să vină la microfon pentru a se prezenta şi a-şi expune impresiile şi care i-au mulţumit Puşei Pîslaru pentru răbdarea cu care i-a învăţat să picteze, să combine culorile, să-şi transpună pe pânză simţirile. Susţinuţi de părinţi şi bunici (care au fost mai mulţi şi mai emoţionaţi decât expozanţii), copiii, care, aşa cum a remarcat Puşa Pîslaru, „le-au deschis celor dragi inimile” prin bucuria manifestată, au gustat cu satisfacţie evenimentul.
Un catalog în care fiecare participant are „medalionul” său ilustrat
L-au gustat la figurat şi la propriu, pentru că părinţii şi câţiva sponsori le-au oferit copiilor dulciuri şi băuturi răcoritoare, cu care au „udat” catalogul expoziţiei, catalog pe care Puşa Pîslaru l-a dăruit fiecărui copil expozant, un album consistent (100 de pagini), în care fiecare participant are „medalionul” său ilustrat.