Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava a fost vineri la prânz scena unei manifestări care a cuprins vernisajul expoziţiei de desene „Lupul pedepsit de iezi” şi un spectacol organizat cu acest prilej de un grup de copii de la Eco-Şcoala „Ion Creangă” Nr. 9 Suceava.
„O surpriză plăcută prin maniera originală de a spune povestea”
Manifestarea, care a avut ca motor de pornire un proiect Comenius (proiect intitulat „Cine se teme de marele lup rău?” - cu subtitlul „Prădători în natură şi cultură” - care implică cca. 40 de copii de la Eco-Şcoala „Ion Creangă” Nr. 9 Suceava, având ca parteneri elevi de la şcoli din Estonia, Italia, Islanda, Lituania, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia şi Spania), a animat perimetrul galeriei sucevene, conjugând spectacolul cromatic al lucrărilor expuse cu acordurile muzicale, recitările şi lecturile tematice circumscrise proiectului.
Expoziţia-şaradă „Lupul pedepsit de iezi”, 30 de desene care dezvoltă imagistic şi compoziţional povestea „Capra cu trei iezi”, o şarjă de desene realizate de elevii din clasa a V-a D împreună cu prof. Constantin Ungureanu BOX (cărora li s-au alăturat o serie de lucrări executate de elevi din clasele a VI-a şi a VII-a), oferă privitorului, aşa cum a remarcat la vernisaj conf. univ. dr. Sabina Fînaru, „o surpriză plăcută prin maniera originală de a spune povestea”.
„Spectacolul pe care îl oferă culoarea”
„Citită” în cheia cu care începe istorisirea vizuală, lupul ar putea fi chiar Constantin Ungureanu BOX, iar iezii sunt, desigur, copiii care reconstituie cromatic povestea.
Dar, cum orice poveste, aşa cum a subliniat Sabina Fînaru, are „o perspectivă morală”, expoziţia s-a constituit ca o lecţie de viaţă, o învăţătură pe care copiii şi-au însuşit-o şi prin „spectacolul pe care îl oferă culoarea”.
Peste secvenţele poveştii prezentate compoziţional şi cromatic, Constantin Ungureanu BOX a „presărat” pe pereţii galeriei lucrările de control şi testele de evaluare ale elevilor la disciplina Istoria Artei.
File care, aşa cum a spus el, ar putea ilustra „istoria scrisului”, a scrisului care „ne defineşte pe fiecare dintre noi”.
O lucrare comună, în manieră graffiti...
În registre separate, care au încadrat liniaritatea vizuală a poveştii, au fost expuse lucrările grafice (multe dintre ele după versurile lui Topârceanu şi Bacovia) realizate de câţiva învăţăcei cu personalitate (Alina Giurgiuveanu, Amalia Amarandei, Andreea Andrei, Ana-Maria Zlătaru), precum şi desenele altor copii care au amplificat expoziţia.
Spectacolul cromatic a fost întregit pe loc de copiii care, încă înainte de debutul manifestării, au început să deseneze cu cretă colorată pe banda de hârtie cu care era acoperită partea de jos a pereţilor galeriei.
O lucrare comună, în manieră graffiti, prin care fiecare copil şi-a etalat calităţile de desenator şi de colorist, transferând de la unul la celălalt continuitatea compoziţională.
“A venit un lup din crâng…”
Dacă prof. Oltea Prelucă a oferit o serie de date cu privire la proiectul Comenius cu subtitlul „Prădători în natură şi cultură” (subliniind faptul că „din fericire, România este încă un colţ de Rai pentru oameni şi animale”), copiii au prezentat un program de cântece, recitări şi lecturi.
Mini-spectacolul, coordonat de prof. Adrian Şoiman, a cuprins şi câteva cântece care s-au încadrat tematic, cum a fost cel pe versurile lui George Coşbuc, în varianta interpretată de regretata Anda Călugăreanu: “A venit un lup din crâng / Şi-alerga prin sat să fure / Şi să ducă în pădure / Pe copiii care plâng…”.
De fapt „marele improvizator” Constantin Ungureanu BOX, care le-a dăruit tuturor copiilor cărţi la finalul manifestării, a spune că această „întâmplare” nu a fost gândită rigid şi a lăsat ca lucrurile să se desfăşoare cât mai firesc.