Sala de spectacole a Casei de Cultură din Fălticeni va oferi condiţii optime pentru desfăşurarea celei de-a doua ediţii a Festivalului de teatru pentru tineret “Grigore Vasiliu Birlic”. Primăria Fălticeni a demarat lucrările de montare a instalaţiilor de ventilare şi aer condiţionat ale sălii, lucrări care vor continua după festival cu montarea unei centrale termice, astfel încât sala să poată fi folosită şi pe timpul iernii.
În vara anului trecut, Sala de spectacole a Casei de Cultură a beneficiat de lucrări de modernizare finanţate de bugetul local, pentru desfăşurarea etapei a doua a festivalului de teatru (prima ediţie). Tot atunci Casa de Cultură a primit numele Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”.
Festivalul de teatru pentru tineret “Grigore Vasiliu Birlic” va avea loc în perioada 28 mai – 3 iunie. Evenimentul este organizat în colaborare de Asociaţia Fălticeni Cultural şi Primăria municipiului Fălticeni. Vor fi şapte zile de teatru pe scena Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”, interval în care, în mijlocul aspiranţilor la actorie au fost invitaţi, pe lângă preşedinta festivalului, Draga Olteanu Matei, actorii Radu Beligan şi Maia Morgenstern.
Festivalul se adresează elevilor sau tinerilor având vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani (pentru secţiunea trupe de teatru) şi 7-25 de ani (pentru secţiunea monolog şi recitare de poezie).
Evaluarea tuturor DVD-urilor candidaţilor care doresc să participe la acest festival se va face până pe data de 20 mai, trimiterea invitaţiilor tuturor celor care au câştigat preselecţia urmând a avea loc în perioada 20 – 25 mai.
Şapte seri de teatru
În cele şapte zile de festival, organizatorii au pregătit şapte seri de teatru în care vor evolua studenţi de la Facultatea de Teatru „Hyperion” Bucureşti, dar şi actori profesionişti. Pe 30 mai, va avea loc spectacolul „Steaua fără nume”, în interpretarea Teatrului Municipal “Traian Grozăvescu” – Lugoj, joi, 31 mai, fălticenenii se vor întâlni cu actriţa Claudia Motea şi regizorul Al.G. Croitoru în piesa „Aşa mame, aşa fete”, vineri, 1 iunie, actriţa Maia Morgenstern va susţine un recital de poezie, sâmbătă, 2 iunie, va avea loc un spectacol extraordinar oferit de actorul Eusebiu Ştefănescu şi tenorul Florin Ormenişan, urmând ca duminică, în ultima seară de teatru a ediţiei din acest an a festivalului, pe scena din Fălticeni să evolueze Teatrul „Nottara” Bucureşti.
Programul şi regulamentul festivalului poate fi consultat pe pagina de pe Facebook a Asociaţiei Fălticeni Cultural.