Consiliul Judeţean (CJ) Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Monitorul de Suceava şi Grupul Editorial „Muşatinii” organizează aniversarea centenarului scriitorului bucovinean George Ungureanu.
Sub genericul „Centenarul omului cu 5 condamnări la moarte” va avea loc la Suceava (mâine, la ora 14:00, în Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”) şi la Câmpulung Moldovenesc (joi, 12 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor) lansarea volumului lui George Ungureanu „Păţania lui Somnorilă”, carte editată sub egida CJ Suceava de Centrul Cultural „Bucovina”, în Colecţia „Mircea Streinul”.
George Ungureanu, unul din cei cinci supravieţuitori mărturisitori ai închisorilor comuniste, cărora CJ Suceava le-a conferit Trofeul Bucovinei şi Certificatul de Martir al Spiritualităţii Româneşti din Bucovina, îşi marchează împlinirea vârstei de 100 de ani prin publicarea unui nou volum.
În vara anului 2010, prin grija scriitorului Ion Drăguşanul, Centrul Cultural „Bucovina” a scos de sub tipar cartea „Prin labirintul vieţii”, iar anul trecut, când autorul (care s-a născut în ziua în care s-a scufundat Titanicul) a împlinit 99 de ani, a apărut volumul „Răsare soarele pe grind”.
Cu prilejul centenarului, Consiliul Judeţean Suceava îi va conferi scriitorului George Ungureanu, în „Anul 60 al arderii cărţilor românilor”, Premiul „Opera Omnia”.