„Descheiat la suflet”, după cum l-a numit scriitorul şi publicistul sucevean Ion Drăguşanul pe omul, actorul, maestrul Florin Piersic, acesta le-a oferit sucevenilor o seară de neuitat. În prima parte a întâlnirii de joi, 22 martie, de la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, natural, firesc, de o sinceritate uneori dureroasă, Florin Piersic a depănat câteva amintiri în faţa publicului sucevean, în rândul cărora se aflau rude ale maestrului, prieteni, personalităţi din conducerea judeţului, oameni care iubesc ceea ce oferă cu generozitate, cu sufletul în palmă, inegalabilul Piersic.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a oferit maestrului Florin Piersic un tablou cu chipul său, gravură laser pe piele.
După aproape o oră de „poveste”, actorul Florin Piersic a jucat, alături de actriţa Medeea Marinescu, aflată pentru prima dată pe scena suceveană împreună, în piesa tulburătoare „Străini în noapte”, scrisă de francezul Eric Assous. Cu sala aproape plină, îndrăgiţii actori au adunat aplauze la scenă deschisă şi aprecieri din partea sucevenilor.
Emoţie şi umor
Florin Piersic a ţinut să le amintească sucevenilor apartenenţa sa la locurile bucovinene, dragostea sa pentru Bucovina, amintiri din copilăria pe care şi-a petrecut-o la Corlata şi Pojorâta, poveşti pline de emoţie, dar şi umor.
Făcând o trecere elegantă spre piesa în care a jucat mai apoi, Florin Piersic a spus că a fost ales de marele maestru Radu Beligan, regizorul piesei, astăzi în vârstă de 93 de ani, să joace în „Străini în noapte” după ce văzuse piesa la Teatrul „Marigny” din Paris, jucată de Alain Delon, la 70 de ani, şi intitulată „Les Montagnes Russes”.Radu Beligan a tradus piesa în limba română, împreună cu Liviu Dorneanu, după care a ales ca Florin Piersic să joace rolul lui Pierre.
Inedită a fost intervenţia actorului Florin Piersic, care, înainte de începerea spectacolului, i-a rugat pe cei care nu şi-au uitat telefoanele mobile acasă să le închidă în timpul spectacolului. Rugămintea i-a fost ascultată doar parţial, pentru că în sală s-au mai auzit câteva sunete bizare, dar care, însă, nu au întrerupt spectacolul.
Aplauze la scenă deschisă şi îmbrăţişări
Succesul acestei piese se datorează şi regiei, care aparţine maestrului Radu Beligan. Decorul a fost realizat de Puiu Antemir, costumele de Irina Schrotter, iar muzica şi ilustraţia muzicală îi aparţin lui Ionuţ Ştefănescu. Piesa este scrisă de francezul Eric Assous şi este o comedie romantică cu răsturnări surprinzătoare de situaţii, despre seducţie, minciună şi timpul care ne transformă. Cei doi actori folosesc replici savuroase, dar gesturile, mişcările captivante, zâmbetele, privirile fac mai mult decât o mie de cuvinte. Finalul este unul tulburător.
Publicul s-a ridicat în picioare şi i-a aplaudat la scenă deschisă pe cei doi actori. Florin Piersic şi Medeea Marinescu au mulţumit spectatorilor pentru prezenţa în sală şi i-au îmbrăţişat din toată inima, până la următoarea întâlnire.