Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi publicaţiile „Crai Nou” şi „Monitorul de Suceava” organizează luni, 26 martie a.c., la ora 14:00, în Sala de Arte „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene, o manifestare dedicată gazetarului, poetului şi omului de cultură sucevean Ion Paranici, cu prilejul aniversării vârstei de 75 de ani.
Circumscris seriei de manifestări„Anul 80 al Artelor Plastice Bucovinene” (aniversarea a opt decenii de la înfiinţarea, la Cernăuţi, a Societăţii Artiştilor şi Amicilor Artelor Plastice din Bucovina), evenimentul aniversar, închinat poetului care a debutat în anul 1955, dar care, cu discreţia şi sfiala care l-au caracterizat, şi-a tipărit primul volum de versuri după mai bine de patru decenii, va reuni oficialităţi, personalităţi culturale, oameni ai cetăţii care-l stimează şi-l preţuiesc pe cel despre care Adrian Dinu Rachieru spunea că a rămas un „intratabil suflet rural, sincer-tânjitor” care „nădăjduieşte într-o reîntoarcere posibilă” („Puteţi să-mi spuneţi orice, / Numai albii cireşi nu-i ucideţi / Şi cocorii sub frunte / Lăsaţi să se-ntoarcă. / De nu, mă voi duce / Să cresc încă o dată acasă”.
Manifestarea va beneficia de momente artistice şi muzicale susţinute de actriţa Corina Borş, de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, Lucian Curelariu, solistul trupei Rava şi Andi Drăguşanul, solistul trupei Toy Machines.