Colecţionarul numismat humorean Gavril Lavric se află în fruntea listei participanţilor ediţiei din acest an a Salonului Naţional „Mihai Eminescu”, salon care se va deschide miercuri, 11 ianuarie a.c., la ora 15:00, în Sala „Constantin Brâncuşi” de la Palatul Parlamentului.
Colecţionari din diferite colţuri ale ţării
Manifestarea, care va etala o expoziţie de plachete, medalii, insigne, cartofilie, carte veche, pictură şi alte materiale dedicate de-a lungul timpului lui Mihai Eminescu, marchează aniversarea a 162 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti.
Au fost invitaţi să participe un număr însemnat de colecţionari, pasionaţi de Eminescu, din diferite colţuri ale ţării.
Alături de numismatul Gavril Lavric, din Gura Humorului, vor participa colecţionarii Elena Condrei, Mihai Cornaci, Răzvan Condrei Ţiplea, Cosmin Neamţu, Coriolan Chiricheş (Botoşani), Claudia-Iulia Antăluţă, Victor Antăluţă (Iaşi), Ioan Muşei (Hârlău), Gheorghe Vasiliu (Bârlad), Aurel Ionescu (Braşov), Vasile Avramescu (Rm.Vâlcea), P.S. Galaction Stângă, Vasile Neacşu, Toader Săceanu, Ion Crantea (Alexandria), Claudia-Georgeta Ciobanu (Oraviţa), Sorin Popescu, Nicolaie Pascu-Goia, Gheorghe Caraman, Alexandra-Cristina Costin, Marius Popescu, Ana Iacob, Mihai Iacob, Aurel-Nicolae Curdov, Eugen Calianu, Gheorghe Ion, Codruţ Ciobănescu, Maximilian Fetiţa, Petru Pater, Cristian-Ioan Ştefănescu, Cristache Gheorghe, Mihai Pavel, Corneliu Beda, Alexandru Ievreinov, Leonard Paşcanu, Dorin Mihalache, Mihai Costin (Bucureşti).
Vor expune totodată artiştii plastici Constantin Sinescu, Mihail Gavril şi Mihail Cătrună.
Insignă dedicată evenimentului
Toţi expozanţii participanţi la Salon vor primi Diplome de participare, iar organizatorii vor acorda Diplome de onoare celor care au sprijinit realizarea manifestării.
Cu prilejul Salonului organizat de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor - Serviciul pentru ambientare şi expoziţii, în colaborare cu Societatea Numismatică Română - Gruparea Colecţionarilor de Medalii şi Insigne „Mihai Eminescu”, s-a realizat la Monetăria Statului o insignă dedicată acestui eveniment.
Expoziţia de la Palatul Parlamentului va fi deschisă în intervalul 11 - 31 ianuarie 2012.