Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” a găzduit ieri un moment evocator Petru Drişcu (11 aprilie 1952 - 5 noiembrie 2004) şi lansarea postumă a volumului „Portretul”, cea de-a doua carte care, prin grija prof. Gabriela Drişcu, reuneşte scrierile sociologului, publicistului şi omului de cultură sucevean.
„Omul care nu a abandonat niciodată interesul pentru perenitatea artei”
Întâlnirea de la biblioteca judeţeană, calificată de directorul instituţiei, Gheorghe Gabriel Cărăbuş, ca fiind „cu totul aparte”, a constituit, aşa cum a spus la deschidere prof. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, moderatoarea manifestării şi semnatara textului introductiv al volumului, „un moment de aducere aminte” a celui care a fost Petru Drişcu, „omul care nu a abandonat niciodată interesul pentru perenitatea artei”.
Cartea care succede volumului postum „Prezentul sub lentile”, publicat în anul 2007, valorifică manuscrise din arhiva familiei, scoţând la iveală o piesă de teatru cu „ecouri ionesciene”, câteva „proze scurte bine construite”, cu subiecte din realitatea anilor ’70 - ’80 şi o serie de texte epistolare care conturează profilul unui fin observator social căruia, din păcate, un oraş de provincie nu i-a putut oferi mediul stimulant care să-i permită să se dezvolte şi să se afirme plenar.
Un personaj care „a încercat să cultive o grădină secretă: scrisul”
Petru Drişcu, un om, aşa cum a accentuat prof. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, „cu o dotare intelectuală egală pentru latura ştiinţifică, dar şi pentru latura umanistă”, un personaj care „a încercat să cultive o grădină secretă: scrisul”, nu a mai avut la un moment dat energia necesară şi „şi-a găsit refugiul în paradisurile artificiale”.
Şi-au amintit despre Petru Drişcu foşti colegi de şcoală şi de serviciu, oameni care l-au cunoscut şi i-au apreciat exigenţa, delicateţea, ironia inteligentă, faptul că a fost un intelectual desăvârşit, dar i-au observat şi inadaptabilitatea, nepotrivirea cu timpul, înstrăinarea treptată.
„Daţi-mi voie să fiu trist”
Un portret aparte i-a creionat din cuvinte pictorul Constantin Ungureanu BOX. Intitulat „Daţi-mi voie să fiu trist”, portretul prezentat de BOX conturează „un erou negativ dintr-un roman care nu s-a scris”, un intelectual care venea la toate vernisajele, care „nu ataca şi nu propunea niciodată soluţii estetice”, „un conservator sedentar” care „era mereu mulţumit cu toată lumea şi nemulţumit cu sine”.
Un spirit care, aşa cum scrie Nicolae Cârlan în textul care încheie volumul, intitulat „Petru Drişcu sau destinul virtualităţii creatoare”, „prin statutul pe care destinul i l-a rezervat (ca şi prietenului său Viorel Dârja), acela de scriitor virtual dotat cu reale potenţe creatoare, poate reprezenta un reper pentru declanşarea unui demers exegetic cu cine ştie ce consecinţe fertile în cercetarea literară”.
